Zile aglomerate pe E 85

Noi cozi mari de tiruri spre Vama Siret, întinse pe 15 kilometri

Tiruri în coloană
Tiruri în coloană

Cozile de tiruri au reapărut în zona Vămii Siret pe fondul blocajelor din ultimele zile, provocate de ninsoare și de restricționarea traficului, atât din cauze meteo cât și pe fondul protestului de vineri al fermierilor.
Poliția de Frontieră informează că se aflau în așteptare, sâmbătă, spre Punctul de Trecere a Frontierei Siret, aproximativ 700 de camioane, pe o distanță de 15 km, cu precizarea că vehiculele grele au fost dirijate să staționeze doar în afara localităților.
Timpii de așteptare erau de 120 de minute pe sensul intrare în țară, iar pe sensul de ieșire din România erau de 960 de minute.
Peste 600 de camioane au trecut în interval 24 de ore prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
”Poliția de Frontieră are rezerve de personal pregătit, aparatură de verificare disponibilă, precum și capacitate organizatorică pentru a gestiona un număr cât mai mare de camioane, însă vorbim de un control multiplu, adică un control vamal, fito-sanitar, sanitar veterinar, un control al rovinietei, precum și cel al greutății încărcăturii camioanelor, conform normelor prevăzute de lege”, transmite Poliția de Frontieră.
Șoferilor li se reamintește că pot apela pentru trecerea în țara vecină și prin Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus.
Având în vedere că urmează săptămâna dinaintea Paștelui, foarte probabil că aglomerația va rămâne și se va accentua în următoarele zile.

Recomandări

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră

Ștampila pe pașaport pentru cetățenii non-UE care intră sau ies din județ prin PTF Vicovu de Sus și pe la aeroportul Salcea va deveni istorie