Noi controale și amenzi la afaceriștii cu lemn din Bogdănești

Control poliție
Control poliție

Polițiștii Secției Rurale Vadu Moldovei au identificat un nou transport de lemn mult mai consistent decât cel care era trecut în acte, acțiunea fiind continuată cu un control la sediul unei firme din Bogdănești, unde urma să ajungă vehiculul greu.
În primă fază, pe 25 septembrie, echipajul de poliție a oprit, pe drumul județean din Râșca, o autoutilitară care transporta lemne tip buștean.
Transportul avea un aviz pentru cantitatea de 14,7 mc buștean gater brad, cu destinația SC Nico-Paul Bogdănești, doar că polițiștii au avut suspiciunea că încărcătura efectivă de lemn este mai mare decât cea din acte.
La acțiune au participat și comisari ai Gărzii Forestiere Suceava, iar în urma inventarierii s-a constatat că autoutilitara transporta 20 mc buștean gater brad.
Așadar, peste 5 mc lemn transportat în plus față de ce era trecut în acte.
Lemnul în plus, în valoare de 2.500 de lei, a fost confiscat.
Totodată, echipa de control a aplicat o amendă de 4.000 de lei emitentului avizului, respectiv Ocolul Silvic Râșca.
Acțiunea a continuat apoi în teren, cu verificarea stocurilor de lemn deținute de societatea Nico-Paul SRL din Bogdănești.
Echipajul s-a deplasat în teren însoțit de către un delegat al Ocolului Silvic Râșca, ocazie cu care s-a constatat lipsa din platforma primară a partizii a volumului de 32 mc tocătură molid.
Pentru această neregulă, societatea a încasat o amendă de 10.000 de lei.
Complementar, s-a dispus confiscarea valorică a cantității de lemn, în cuantum de 5.500 de lei.
Ca o concluzie a acțiunii polițiștilor și comisarilor de la Garda Forestieră de la Ocolul Silvic Râșca și de la firma Nico-Paul Bogdănești, au fost aplicate două amenzi în sumă totală de 14.000 lei și s-a confiscat peste 37 mc material lemnos, în valoare de peste 8.000 de lei.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Toți condamnații dintr-un dosar de tăieri ilegale de arbori au scăpat cu pedepse cu suspendare, printre ei și un consilier local din Vatra Moldoviței

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Omul de afaceri Vasile Luchian și angajatul său, puși în libertate de judecători, fără măsuri restrictive

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile