Noi apariții editoriale la Nemira

Iisus, Fiul Omului
Autorul: Khalil Gibran, Colecția: Babel, Traducere: Gabriel Stoian
Prezentare autor:
Khalil Gibran, poet, filozof și artist de geniu, s-a născut în 1883 la Bsharri, Liban, într+o veche familie creștină. Primele noțiuni de religie, de limbă siriacă și arabă, le-a căpătat de la un călugăr. În 1894 a emigrat, împreună cu mama sa, în America, la Boston, unde și-a continuat educația într-o școală de emigranți și unde l-a cunoscut pe fotograful Fred Holland Day care i-a dat lecții de desen și pictură. A început să studieze arta fotografică, literatura arabă, engleză și franceză urmând cursuri de specialitate în America și Liban. Din 1905 a început să publice în diferite reviste new-yorkeze pamflete și scurte povestiri în limba arabă. În 1908 a plecat la Paris unde a studiat timp de doi ani artele plastice și unde i-a cunoscut pe Rodin, Debussy și Maeterlinck. Întors în America, Gibran a continuat să picteze, să scrie și să publice într-un ritm susținut. În 1920, împreună cu o pleiadă de scriitori, a fondat la New-York societatea literară “al-Rabita al-Qalamiyya” (The Pen Society), care va juca un rol determinant în renașterea literaturii arabe. Gibran s-a stins din viață în 1931. Opera sa poetică a fost tradusă în peste douăzeci de limbi, iar picturile și desenele sale se află expuse în galerii celebre din lume.
Principalele sale scrieri: The Broken Wings (Aripi frânte), 1912; The Madman (Nebunul), 1918; The Forerunner (Deschizătorul de drumuri), 1920; The Prophet (Profetul), 1923; Jesus, The Son of Man (Iisus, fiul omului), 1928; The Garden of the Prophet (Grădina Profetului), 1933.
Texte copertă:
“Un mozaic al vieții lui Iisus văzut prin ochii celor care l-au cunoscut, iubit și trădat, filtrat prin splendoarea scriiturii lui Khalil Gibran.”
New York Times
“Vocația lui Gibran ca scriitor stă în harul metaforei.”
L’Orient Littéraire
„Când zâmbea, zâmbetul Lui era precum foamea celor ce tânjesc după necunoscut. Era precum colbul de stele ce cade pe pleoapele copiilor. […] Era ca un văl de aur în pădure, când toamna coboară peste lume. […] Și cu toate acestea, El avea pe față tristețea înaripatei ce nu voiește să se înalțe deasupra suratelor ei.”
Una dintre Marii
„Iubea toate lucrurile frumoase, chipurile sfioase de copii și mirul și tămâia de la miazăzi.[…] Și iubea florile de alun. L-am văzut strângându-le în mâinile Lui și acoperindu-și fața cu petale, de parcă Ar fi vrut să îmbrățișeze cu dragostea Lui toți copacii din lume.”
Rumanous, un poet grec
„Să fi fost singurătatea mea, ori prospețimea Lui ceea ce m-a atras aproape de El? Să fi fost foamea din ochii mei aceea care dorea frumusețe, ori frumusețea Lui era aceea care căuta lumina ochilor mei?”
Maria Magdalena