Anul 2020 se anunță a fi unul dintre cele mai favorabile fotbalului sucevean, care va beneficia de peste 10 milioane de lei (2,5 milioane de euro) de la bugetul local, direct și indirect.
Mai exact, cea mai mare investiție de care vor beneficia echipa de fotbal a Sucevei, suporterii acestui sport și nu numai ei, este cea de montare a nocturnei pe stadionul Areni.
Licitația pentru proiectarea, construcția și montajul instalațiilor de iluminat pe timp de noapte, la standardele impuse de Federația Română de Fotbal, va avea loc în data de 29 ianuarie.
Valoarea estimată a contractului este de 7.173.449,94 de lei,iar investiția presupune realizarea a patru turnuri de iluminat metalice, cu o înălțime de 40-45 de metri, montarea a 168 de proiectoare de 2000 W cu aprindere rapidă, normală și pentru instalația antipanică, patru tablouri electrice, tablou electric general rezervă TGR și aproximativ 12 km de cabluri electrice.
Nocturna va trebui să asigure un nivel de iluminare de 1.200 lx pentru meciurile televizate și 800 lx pentru antrenamente și meciurile netelevizate.
Primarul Ion Lungu a precizat că termenul de proiectare este de 3 luni, alte 9 luni fiind necesare pentru construcție și montaj.
„Sper ca până la toamnă, când începe noul sezon fotbalistic, să o avem dată în funcțiune”, a spus edilul sucevean, Ion Lungu, încrezător că lucrarea poate fi făcută mai repede.
Cel mai mare buget alocat fotbalului sucevean – 2,5 milioane de lei
O surpriză pentru microbiștii suceveni este și alocarea unui buget mai mult decât generos pentru fotbal, în proiectul de buget pe 2020.
„Vom asigura un buget corespunzător pentru fotbal, de 2,5 milioane de lei, cu ținta clară de a promova în Liga a II-a. Avem antrenor de Liga I, ne mai trebuie echipă”, a spus Lungu, precizând că vor fi prinși bani și pentru modernizarea stadionului Areni.
Conform unor informații neoficiale, dotarea stadionului cu nocturnă va deveni obligatorie pentru echipele de Liga a II-a, conform unui nou regulament al FRF.






