Nobel și iar Nobel

S-a scris mult și văd că se scrie din nou, insistent, despre consistentul procentaj de laureați evrei în lista celor distinși cu râvnitul Premiu Nobel, căutându-se explicații peste explicații. O sinteză încearcă Geta Neumann, comentând articolul profesorilor Amy Chua și Jend Rubenfeld de la Universitatea Yale, care avansează teoria unei prevalențe genetice. Ipoteza nu-i acceptată, fiindu-i pus în loc un cumul de alți diverși factori determinanți, între care, surprinzător, și „sentimentul insecurității”, apt să așeze performanța printre temeiurile supraviețuirii. Discuția în contradictoriu nu dă semne a osteni vreodată; n-am interveni dacă n-ar face prozeliți o bizară trăsnaie în lumea științelor, artelor, politicii: doi reputați (?) universitari, Jan C. Biro, profesor la Institutul Karolinska din Stockholm, și B. McDonald, profesor de psihologie la Universitatea de stat din California, în numele unui „Comitet de revizuire a Fundației Nobel”, propun nici mai mult nici mai puțin decât interzicerea atribuirii Premiului Nobel… evreilor!
Pentru a preîntâmpina orice discuții, cei doi declară că demersul lor n-are nimic de a face cu antisemitismul, ba, mai mult, chiar solicită sprijin colegilor evrei „de înaltă responsabilitate” pentru… salvarea Nobelului din situația „inacceptabilă” în care a ajuns. Principalul argument: regulamentul stabilit de inventatorul dinamitei stipulează că premiul ce-i va purta numele va fi „distribuit fără a se ține seama de naționalitatea laureaților”. Or, toate cifrele arată că… se ține seama, câtă vreme din 1901 și până în 2010, 21,5% dintre deținătorii Nobelului sunt evrei (alte surse ridică procentajul până la 45%), iar evreii nu reprezintă decât 0,2% din totalul populației globului (după alții, 0,4% – oricum, tot un procent minuscul).
Conform investigațiilor lui Biro & McDonald, un evreu are de 137 de ori mai multe șanse să i se atribuie Nobelul decât un neevreu! Drept pentru care n-ar fi nimic altceva de făcut decât să se instituie o interdicție totală, Nobelul urmând să fie refuzat de plano evreilor – probabil, ca ultim reflex întârziat al legislației antievreiești la modă pe timpul lui… Hitler. Bizara inițiativă a „Comitetului de revizuire” se războiește cu efectele, ignorând cauzele. Este simplu să numeri cu abacul și să te sidereze cifrele; mult mai complicat și dificil este să încerci a înțelege proveniența, temeiurile și realitățile ce le determină. La polul opus, teoria totuși simplificatoare a „poporului ales”. Nu-i lipsit de interes să observăm faptul că peste 80% dintre laureații evrei provin din familii sărace, în vreme ce 90% din laureații neevrei au părinți bogați – cum rămâne cu condiția egalității șanselor?
Accesul la Nobel presupune premise instrucționale adânci și consistente. Deși evreii constituie numai 1,6% din populația Statelor Unite, 24% dintre studenții de la Harvard sunt evrei (23% la Universitatea Yale). Ceea ce, barem statistic, coboară automat șansele americanilor: fără studii superioare aprofundate, fără inserție în comunitatea cercetătorilor de anume nivel, accederea la performanță nu poate fi decât iluzorie. Toată lumea comentează proporțiile etnice la Nobel, uitând faptul că și alte premii de prestigiu (de la Pulitzer la Premiul… Lenin) prezintă aproape aceeași realitate etnică. Pe de altă parte, lumea arabă totalizează 1,2 miliarde de oameni, adică 20% din populația globului. Din 1901 și până astăzi, doar cinci musulmani au fost încununați cu un Nobel (unul dintre aceștia fiind… Arafat). Printre alte (multe) explicații se cuvin avute în vedere diferența nivelului general de instrucție, alături de statutul modest acordat științelor într-un sistem cu predominanță strict religioasă.
Apartenența laureaților la o anume etnie a comentat-o cu umor Einstein în 1920: „Dacă legea relativității se va verifica, Germania va afirma că sunt german, iar Franța că sunt cetățean al lumii. Și dacă se va constata că m-am înșelat, francezii vor pretinde că sunt german, iar germanii vor declara că sunt evreu”. Sigur că nu poate fi exclusă din „ecuația nobelizării” solidaritatea etnică, susținerea reciprocă (ambele lipsind flagrant, din totdeauna, românilor) și, de ce nu, anumite manevre subterane. Un anume spor de procentaj, deloc de neglijat, ar putea fi astfel explicat – numai că proporția „la vârf” a evreilor în domenii artistice, științifice și în general culturale trebuie conjugată în primul rând cu realitatea înfățișând dintotdeauna „o societatea evreiască ce a cultivat relația de respect față de pătura oamenilor instruiți (…), față de erudiție și perseverență în cele ce țin de studiul intelectual și continuitatea acestuia” (am citat dintr-un articol publicat pe site-ul oficial al Jewish Defense League – o mișcare considerată extremistă, ale cărei argumente, fie că plac, fie că nu plac, n-ar trebui aprioric și automat respinse – oricum, articolul nostru de azi probabil că deranjează… ambele părți).
Neîndoielnic însă, ideea interzicerii accesului evreilor la Nobel poartă întârziată marcă Ku Klux Klan și, cu multă îngăduință, poate fi luată cel mult ca bizarerie. Interdicțiile de acest gen n-au rezolvat niciodată nimic. Și, la urma urmei, ce ar fi de rezolvat?