În calendarul popular, noaptea de 29 spre 30 noiembrie, premergătoare sărbătorii de Sântandrei, este noaptea magică a strigoilor în care, așa cum ne spune etnograful Mihai Camilar, strigoii morți (care provin din sufletele decedaților) se întâlnesc cu strigoii vii (care provin din sufletele celor născuți din două rude apropiate).
„Strigoii – scrie el în lucrarea «Calendarul popular bucovinean. Punte peste veacurile existenței» – se întâlneau pe la intersecțiile drumurilor, pe locurile înalte sau prin pădurile neumblate și se încăierau, luându-se la bătaie cu coase, limbile melițelor, cu bâte, până ce se desemna un singur învingător, care devenea conducătorul cortegiului de strigoi vreme de un an”.
Poporul, păstrător al acestor taine mitologice, „preîntâmpina acțiunea malefică a strigoilor (luarea manei laptelui, sugerea sângelui, privarea de bărbăție…) prin anumite mijloace pașnice: ungerea cu usturoi a porților, a ușilor, a ferestrelor, a clanțelor, a copiilor și a animalelor între coarne, se ascundeau coasele, furcile și melițele”.
În această noapte, fetele de măritat făceau farmece și vrăji pentru aflarea viitorului bărbat. Era totodată noaptea „păzitului usturoiului”; fetele și băieții se adunau în grupuri într-o casă, căreia îi ungeau ușile și ferestrele cu usturoi, aduceau mâncare, băutură și muzicanți și petreceau cu cântec și joc. „Într-o covată – scrie Mihai Camilar – fiecare participant la această petrecere nocturnă punea la sosire câte trei căpățâni de usturoi, pe care-l păzea o bătrână plătită în acest sens (băieții căutau prin vicleșug să fure usturoiul fetelor)”.
Către dimineață, tinerii ieșeau în curte, iar un băiat „juca covata cu usturoi” acoperită cu o broboadă roșie. Petrecerea se încheia cu „împărțirea usturoiului”, care era apoi păstrat peste an la icoane și folosit ca leac pentru vindecarea unor boli și pentru farmece de dragoste.
