Cultură

Noaptea Muzeelor la Fălticeni

Muzeele din Fălticeni au participat pentru prima dată la manifestarea desfășurată la nivel european sub titlul Noaptea Muzeelor
Muzeele din Fălticeni au participat pentru prima dată la manifestarea desfășurată la nivel european sub titlul Noaptea Muzeelor

Muzeele din Fălticeni au participat pentru prima dată la manifestarea desfășurată la nivel european sub titlul Noaptea Muzeelor. Parteneriatul dintre Muzeul de Artă “Ion Irimescu” și Muzeul Bucovinei a adus în urbea de pe Șomuz numeroși suceveni, care au avut transport gratuit la Fălticeni, dar și vizitatori din alte localități aflați în trecere.
Încă de la debutul programului sute de oameni s-au îndreptat spre cele trei muzee fălticenene deschise sâmbătă noaptea (Muzeul de Artă “Ion Irimescu”, Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” și Galeria Oamenilor de Seamă), pentru a descoperi literatura, arta, frumosul și natura. Cel mai vizitat de către adulți a fost Muzeul “Ion Irimescu”, printre cei prezenți fiind și mulți fălticeneni care au precizat că nu au mai intrat în acest muzeu de când a fost renovat, unii dintre ei motivând și faptul că prețul unui bilet (12 lei) nu le-a permis până acum să calce pragul uneia dintre cele mai valoroase colecții de autor din țară.
Cei mici “au sunat adunarea” în fața blocului, exclamând: “Hai la peștișori că-i gratis”. Singuri sau împreună cu părinții ori bunicii s-au îndreptat spre Muzeul Apelor “Mihai Băcescu”, unde s-au reîntâlnit cu mirajul lumii subacvatice.
Nici Galeria Oamenilor de Seamă nu a fost ocolită, însă aici numărul vizitatorilor nu a fost atât de mare.
După cum ne-a informat pr. Teodor Brădățanu, managerul Muzeului de Artă “Ion Irimescu”, două autocare au asigurat transportul fălticenenilor la orele 17.30 și 21.30 spre Suceava, unde persoanele interesate au putut să viziteze Muzeul de Istorie și Cetatea de Scaun.
Pr. Teodor Brădățanu a precizat: “«Bun venit în artă» este mottoul muzeului nostru și urarea cu care îi întâmpinăm pe toți cei care ne vizitează. Ne bucurăm că avem un număr atât de mare de vizitatori, evenimentul a luat amploare, iar Noaptea Muzeelor devine din ce în ce mai cunoscută și la Fălticeni. O parte dintre vizatorii noștri au plecat la Suceava prin intermediul autocarelor puse la dispoziție de sponsorul nostru și o parte dintre suceveni au venit la Fălticeni cu autocarele puse la dispoziție de Consiliul Județean.
Pentru seara aceasta ne-am propus să stăm cu ușa muzeului deschisă până la ora 24,00 pentru a vedea până unde duc curiozitatea și intenția fălticenenilor de a vizita muzeul, până la o oră târzie, având în vedere că este prima dată când muzeele fălticenene se pot vizita noaptea. Muzeul pe care îl conduc are și avantajul că este scos în evidență de un excelent sistem de iluminat, stârnind curiozitatea mai ales pentru cei care vin pentru prima oară să ne viziteze. Muzeul rămâne o atracție vie prin acest patrimoniu imens, de o valoare inconfundabilă pe care maestrul Ion Irimescu l-a lăsat urbei fălticenene și care trebuie pus în valoare”.
Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment desfășurat la nivel internațional și aflat anul acesta la a 13-a ediție. Pentru o noapte, muzee și instituții culturale din 30 de țări europene își aprind luminile și își deschid porțile pentru vizitatori în același timp. În România peste 200 de muzee au fost deschise publicului vizitator în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Noaptea Muzeelor la Fălticeni
Noaptea Muzeelor la Fălticeni
Noaptea Muzeelor la Fălticeni
Noaptea Muzeelor la Fălticeni
Noaptea Muzeelor la Fălticeni
Noaptea Muzeelor la Fălticeni
Noaptea Muzeelor la Fălticeni
Noaptea Muzeelor la Fălticeni
Noaptea Muzeelor la Fălticeni
Noaptea Muzeelor la Fălticeni
Muzeele din Fălticeni au participat pentru prima dată la manifestarea desfășurată la nivel european sub titlul Noaptea Muzeelor
Muzeele din Fălticeni au participat pentru prima dată la manifestarea desfășurată la nivel european sub titlul Noaptea Muzeelor

Recomandări

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL