Noaptea magică

Noaptea Sf. Andrei, 29 spre 30 noiembrie, este una dintre cele mai importante din an, pentru obiceiuri magice. Fetele măsoară nouă ceșcuțe cu apă pline, și le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A doua zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeași ceșcuță, apă din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie și câteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceșcuță va rămâne neumplută cum trebuie, atunci nu vor avea noroc și nu se vor mărita. În noaptea de Sf. Andrei, ca să-și viziteze ursitul, fata își pune sub cap 41 de boabe de grâu și dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita.
Unele fete își pregătesc turta, pentru ea aducând apă cu gura. Pentru acest colac aduc apă neîncepută, iar produsele din care se prepară turta (făină și sare) sunt măsurate cu o coaja de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele își mănâncă turtițele preparate, convinse fiind că ursiții vor veni, în vis, cu apă să le potolească setea. Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un cățel de usturoi. Dus acasă, colacul este așezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaște că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează și spune că va fi lipsită de noroc. Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paști și o afundă cu ajutorul găleții. Când fața apei este luminată bine, fata zice:
„Sfinte Andrei,
Scoate-i chipul în fața apei,
Ca în vis să-l visez,
C-aievea să-l văz!”
Atunci, apa din fântână se tulbură și fata își vede, se spune, chipul ursitului. Unele își fac de ursită cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuțite și o coasă, toate înfierbântate în foc. După ce s-au înroșit, se scot afară, se sting în apă și apoi se descântă.
În seara Sfântului Andrei, toți ai casei, mai ales fetele mari și băieții, seamănă grâu în câte o strachină sau glastra cu pământ. Aceluia îi va merge mai bine, va fi mai sănătos și mai norocos, căruia i-o răsări grâul mai bine și o crește mai frumos.
– Usturoi miraculos
Tot în seara de 29 noiembrie, se adună la o casă mai mulți flăcăi și fete. Pe o masă, ei pun mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paști aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, mănâncă, vorbesc și râd în toată voia bună, până când apar zorii zilei. Fetele își împart între ele usturoiul, pe care îl duc a doua zi la biserică, pentru a-l sfinți preotul. Acest usturoi se pune pe policioară la icoane.
În alte zone din țara noastră, păzitul usturoiului se face în felul următor: într-o casă de gospodar se strâng 10-12 fete, având fiecare fată câte o pâine, trei căpățâni de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o ață roșie și o sticlă de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masă, într-un colț al casei, și se acoperă cu o broboadă roșie. Lângă lucruri, pe masă, stă un sfeșnic c-o lumânare aprinsă, care arde de cu seară și până în ziuă. Lângă masă, una în dreapta și una în stânga, stau de straja doua babe, care baga bine de seama ca sa nu se fure din lucruri, ori să nu pună cineva mâna pe ele. Ele stau acolo neclintite până dimineață. La această petrecere, vin și băieți cu lăutari. Se cântă și se petrece până în zori. Când s-a făcut ziuă, hora este jucată afară. Un flăcău joacă în mijlocul horei toate lucrurile fetelor, păzite de bătrâne. După joc, fetele își iau lucrurile și le împart flăcăilor. Pâinea se mănâncă, rachiul se bea, usturoiul se păstrează de leac. Când vitele-s bolnave, li se dă mujdei în borș ori vin și le trece. Dacă se fură din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul păzit este semănat primăvara. Dacă pleci la drum lung, să iei puțin usturoi cu tine. De la păzitul acestui usturoi s-a născut zicala: „Parcă a păzit usturoiul”, care se dă celui ce se cunoaște că a petrecut o noapte fără somn.
Tot în această noapte se fac observații meteorologice: dacă luna va fi plină și cerul senin, se zice că iarna va fi cu moină. Dacă luna va fi plină și dacă cerul va fi întunecat, dacă va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari și grele.
De la această zi și până la Crăciun, gospodinele nu mai țes în război și nu torc, de frică să nu se supere Maica Domnului pe dânsele.
Sfântul Andrei este socotit început de iarnă, numindu-se din aceasta cauză „Andrei-de-iarnă”. În România, numele de Andrei sau Andreea este unul din cele mai des întâlnite.