“Noaptea cea mai lungă”, manifestarea culturală organizată sub egida Consiliului Județean Suceava de Muzeul Bucovinei la data de 22 decembrie, la momentul solstițiului de iarnă (intrarea în iarnă astronomică), s-a împlinit și în acest an ca un eveniment de confluență artistică în care artele frumoase, muzica și poezia au fost celebrate sub cupola instituției muzeale sucevene.
Un eveniment structurat în câteva secvențe esențiale
“Noaptea cea mai lungă”, care, în anul 2003, la momentul conturării sale ca manifestare de sinteză s-a dorit a fi un fel de Revelion al Artelor (care să încoroneze întreaga activitate culturală desfășurată pe parcursul anului în urbea Sucevei) s-a structurat într-o formulă care cuprinde câteva secvențe esențiale: un moment comemorativ închinat eroilor Revoluției Române care s-au jertfit pentru libertate, un medalion omagial dedicat unei personalități care prin întreaga activitate desfășurată merită prețuirea și recunoștința comunității, un concert de colinde susținut de formația „Hara” (extrem de îndrăgită de publicul sucevean), cărora li s-au alăturat, pentru rotunjirea evenimentului, momente de spectacol care să capteze atenția și să antreneze publicul participant.
Lumină pentru libertate
Momentul comemorativ, care s-a desfășurat în afara instituției muzeale, a constat în aprinderea lumânărilor așezate în formă de cruce pe pavimentul din fața Monumentului Eroilor și Martirilor Bucovinei, recent amplasat în Piața Drapelelor din apropierea Palatului Administrativ.
Au participat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Vasile Ilie, directorul general al Centrului Cultural Bucovina, Vasile Ursache, directorul general și directorul general adjunct al Muzeului Bucovinei, Constantin-Emil Ursu și Ion Mareș, cetățeni ai urbei care au aprins lumină pentru sufletele celor căzuți pentru libertate.
„O sărbătoare a prietenilor”
Muzeul de Istorie, care și-a întâmpinat oaspeții cu bradul împodobit în foaier, a oferit apoi cadrul de desfășurare al celorlalte momente din programul manifestării, pe palierul de la etaj, în perimetrul galeriei care etalează lucrările Salonului anual al artiștilor plastici amatori din județul Suceava.
Prezentată de directorul Muzeului Bucovinei, Constantin-Emil Ursu, ca „o sărbătoare a prietenilor”, „Noaptea cea mai lungă” a continuat cu cel de-al doilea moment, medalionul omagial dedicat scriitorului Ion Beldeanu.
Medalion omagial dedicat scriitorului Ion Beldeanu
Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1979, președinte de onoare al Societății Scriitorilor Bucovineni, autor a 21 de cărți (poezie și proză), un „stâlp al revuisticii sucevene” și „unul din scriitorii de frunte ai literaturii române contemporane”, așa cum l-a prezentat poetul Ion Cozmei, Ion Beldeanu (care a fost celebrat anul trecut în cadrul unei manifestări publice cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani) a fost onorat acum cu „Diploma de excelență” a Muzeului Bucovinei „pentru întreaga activitate desfășurată în slujba culturii”.
Ion Beldeanu, care a mulțumit organizatorilor pentru acest gest de apreciere și recunoștință, a citit câteva din versurile sale, trecerea de la poezie la muzică fiind făcută apoi de două eleve de la Colegiul Național „Petru Rareș”, Mara Alexoaie și Oana Mândrișteanu, într-un scurt recital folk cu acompaniament de chitară.






