Ediția a X-a

“Noaptea cea mai lungă”

Concertul trupei Hara
Concertul trupei Hara

“Noaptea cea mai lungă”, manifestarea culturală pe care Muzeul Bucovinei o organizează an de an pe data de 22 decembrie, la momentul solstițiului de iarnă, a circumscris și la cea de-a X-a ediție momentele principale care au consacrat această sărbătoare nocturnă.
Lumină pentru libertate
“Noaptea cea mai lungă”, care, în anul 2003, atunci când s-a instituit ca eveniment în perimetrul sucevean avea caracterul unui Revelion al Artelor (menit să încununeze întreaga activitate culturală desfășurată pe parcursul anului) s-a structurat într-o formulă care cuprinde câteva secvențe esențiale: un moment comemorativ închinat eroilor Revoluției Române care s-au jertfit pentru libertate, un medalion omagial dedicat unei personalități care prin întreaga activitate desfășurată merită prețuirea și recunoștința comunității, un concert de colinde susținut de formația Hara.
Momentul comemorativ cu genericul „Lumină pentru libertate”, care se desfășoară în afara instituției muzeale, în Piața Drapelelor din apropierea Palatului Administrativ, a urmat tipicul obișnuit și a constat în aprinderea lumânărilor așezate în formă de cruce în fața Monumentului Martirilor și Eroilor Bucovinei. „Este – așa cum a spus Constantin-Emil Ursu, directorul general al instituției muzeale sucevene – un moment menit să mențină vie memoria eroilor care au căzut la Revoluția din decembrie ’89”.
Medalion omagial dedicat muzeografului Mihai Vasiliu
„Noaptea cea mai lungă” a continuat la Muzeul de Istorie, care și-a întâmpinat oaspeții cu bradul împodobit din foaier și cu ghirlandele luminoase care ornamentau balustradele scărilor ce duceau spre palierul de la etaj, acolo unde era amenajat locul de desfășurare a manifestării.
De-a lungul anilor, medalionul omagial a vizat o serie de personalități culturale și științifice sucevene precum scriitorul Onu Cazan, graficianul satiric Mihai Pânzaru PIM, slujitorii scenei locale Marcel Horodincă și Rodica Dominte, cant-autorul folk Cornel Angelescu, poeții Dumitru Oniga, Vasile Pânzariu și Ion Beldeanu, artistul plastic Radu Bercea și arheologul dr. Paraschiva-Victoria Batariuc.
De data aceasta personalitatea omagiată a fost muzeograful Mihai Vasiliu, cel care a realizat conceptul Muzeului de Științele Naturii din Suceava și a contribuit substanțial la constituirea și punerea în valoare a colecției de entomologie.
Mihai Vasiliu, care a fost felicitat de președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, și de prefectul Florin Sinescu, a fost onorat cu o „Diplomă de Excelență” pentru întreaga activitate desfășurată.
Salonul „Bucovina – Mileniul III” și expoziția de fotografie dedicată Revoluției Române
Au fost vizitate apoi cele două expoziții de fotografie găzduite de muzeul sucevean, Salonul Internațional de Artă Fotografică „Bucovina – Mileniul III” și expoziția realizată de artistul fotograf Ștefan Petrescu având ca subiect Revoluția din decembrie ’89. Cele 103 lucrări expuse în cadrul salonului, selectate din totalul de 3.099 de fotografii intrate în concurs la ediția din acest an (realizate de 420 de artiști fotografi din 31 de țări), au fost apreciate de vizitatorii care au avut prilejul să evalueze lucrările premiate de juriu. Cu acest prilej, iubitorii artei fotografice au putut să răsfoiască și catalogul celei de-a IX-a ediții a Salonului organizat de Muzeul Bucovinei în colaborare cu Centrul Cultural Bucovina, sub înaltul patronaj al Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP) și al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR).
Expoziția lui Ștefan Petrescu etalează 40 de fotografii realizate „la cald” chiar în zilele Revoluției la București, Timișoara și în alte orașe din țară, imagini pe care fotoreporterul le-a publicat atunci în marile gazete din Occident.
Concert susținut de trupa Hara
Unul din momentele mult așteptate de public a fost concertul de colinde susținut de trupa Hara.
Colindele bătrânești, colindele haiducești, colindele din Ardeal au răsunat sub cupola instituției muzeale sucevene.
De la cunoscuta colindă „Scoală gazdă și-ți ie gubu”, la „Marlin Darlin”, piesele prezentate de trupa Hara au fost aplaudate de cei prezenți.
Publicul a participat interactiv, cântând împreună cu membrii formației într-o atmosferă de sărbătoare, atmosferă susținută de luminile bradului și de ghirlandele strălucitoare.
A fost totodată manifestarea cu care Muzeul Bucovinei și-a încheiat calendarul activităților culturale din acest an.

Ștefan Petrescu și Mihai Pânzaru PIM
Ștefan Petrescu și Mihai Pânzaru PIM
Participanți la manifestare
Participanți la manifestare
Medalion omagial dedicat muzeografului Mihai Vasiliu
Medalion omagial dedicat muzeografului Mihai Vasiliu
Medalion omagial dedicat muzeografului Mihai Vasiliu
Medalion omagial dedicat muzeografului Mihai Vasiliu
Medalion omagial dedicat muzeografului Mihai Vasiliu
Medalion omagial dedicat muzeografului Mihai Vasiliu
Medalion omagial dedicat muzeografului Mihai Vasiliu
Medalion omagial dedicat muzeografului Mihai Vasiliu
Lumină pentru libertate
Lumină pentru libertate
Lumină pentru libertate
Lumină pentru libertate
Salonul „Bucovina - Mileniul III” și expoziția de fotografie dedicată Revoluției Române

Catalogul Salonului Bucovina Mileniul III
Catalogul Salonului Bucovina Mileniul III
Vizitarea Salonului Internațional de Artă Fotografică Bucovina Mileniul III