Pelerinii au urcat pieptiș, în noaptea de vineri spre sâmbătă, dealul spre Mănăstirea Nicula, ca spre Golgota, trecând prin satul cuprins de întuneric, pentru o noapte albă, cu rugăciuni înălțate icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
La miezul nopții doar câteva becuri pâlpâiau pe la case. Oamenii, bătrâni dar și mulți tineri, au desagi cu apă în spinare, haine și de-ale gurii și pături sub braț, dar și o credință de fier cu care s-au înarmat pentru a rezista la o noapte de rugăciuni la icoana făcătoare de minuni de la Nicula.
Pe marginea drumului, vânzătorii de chilipiruri, icoane, lumânări și cruciulițe din metal îndoielnic și-au scos deja tarabele și își vând marfa sub un bec slab drumeților osteniți, cu gândul la un profit cât de mic în numele Domnului.
Din două difuzoare legate cu sârmă o priceasnă îi îndeamnă pe pelerini să iuțească pasul până sus, la mănăstire.
Sunt mulți. Au venit din tot Ardealul, ba chiar de dincolo de Carpați, din Vrancea sau Suceava. Stau pe pături or aciuiți în corturi încropite din bucăți de nailon care să îi apere de ploaie, mânați numai de credința că o rugăciune spusă pentru un bolnav într-o zi de sfântă sărbătoare face mai mult decât un consult la medic.
Puzderie de lumânări aprinse umplu dealul din jurul mănăstirii, de parcă toate stelele au coborât pe pământ, la Nicula, trimise de Fecioara Maria ca semn pentru fiii ei.
“Mulțumesc, măicuță”
O bătrână se roagă în genunchi, rezemată de zidul rece al mănăstirii. Și-a înfășurat o pătură în jurul trupului firav să o apere de răcoarea nopții. Se roagă cu ochii închiși, murmurând cuvinte înțelese numai de ea și de Maica Sfântă.
“Mulțumesc, măicuță”, îngaimă femeia, făcând o cruce adâncă și închinându-se spre icoana scoasă afară, pe o scenă din lemn, să o vadă toată lumea.
A venit tocmai dintr-un sat din Vrancea, cu trenul și apoi pe jos. E trecută de 70 de ani, dar au biruit-o necazurile și bolile cărora nu le găsește leac. Nu aude deloc cu o ureche, măruntaiele îi sunt măcinate de boală, dar crede cu tărie că unde medicii nu pot, poate Maica Domnului.
“În Ea îmi e speranța. Rugăciunea către Maica Sfântă ne întărește și ne dă putere. Ne ajută să trecem peste necazuri și greutăți. Altfel nu veneam”, șoptește femeia, iar lacrimi mari încep să-i curgă pe obrazul supt, în care greutățile au săpat brazde vii.
În jur, cât cuprinzi cu ochii, numai chipuri împietrite, cu fețe atinse de suferință, ale unor oameni simpli, cocoșați de nevoi, care cred în minuni cum au crezut moșii și strămoșii lor.
Nea Pavel bate și el spre 80 de ani. A venit din Feiurd, un sat de lângă Cluj, cum vine în fiecare an, de când era copil. Șchiopătă acum de un picior, de când a căzut căruța peste el, acum două veri, dar are și alte dureri, păcate pe care nu i le poate spune decât Fecioarei. Stă în botă, la un rând care n-are capăt parcă, așteptând răbdător, ore întregi, să apuce să sărute icoana în biserică.
La doi pași de bătrân, pelerini în coate și genunchi înconjoară bisericuța de lemn, lângă care se topesc în fumul nopții lumânări aprinse pentru sufletele celor care nu mai sunt. Se roagă cu inima grea, târându-se prin pământul stropit de ploaia de vară, pentru iertarea păcatelor. Înalță rugăciuni fierbinți pentru ei, or pentru copii sau părinți bolnavi lăsați acasă.
Priceasna cântată de părintele Roman răsună până-n vale. „O, Măicuță Sfântă, cu dor am venit, la Nicula-n codru, în locul sfințit. Am venit Măicuță, să te mai vedem, să-ți spunem necazul, pe care-l avem”.
Biserica e înconjurată de trei ori
Înconjurată de flori albe ca o ramă, icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria e coborâtă de pe scenă și purtată într-o procesiune în jurul bisericii. În față, preoți cu prapori, în spate pelerini cu mănunchiuri de busuioc în mâini încercând să atingă icoana. Printre ei, jandarmi. Vigilenți.
E trecut de ora 2.00 când biserica e înconjurată de trei ori, în freamătul mulțimii.
Se spune că la Nicula numai cei sărmani vin să se roage în noaptea dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului și să înconjoare bisericuța de lemn în coate și genunchi pentru iertarea păcatelor, în timp ce cei bogați vin numai la slujbă, pe zi, deși, poate, au păcate mai mari decât muritorii de rând.
Alaiul, care îl are în față pe episcopul vicar al Mitropoliei Clujului, PS Vasile Someșanul, ajunge înapoi la scenă, iar icoana își reia locul în biserică, așteptând zecile de mii de pelerini veniți să i se închine și să înalțe rugăciunile cuvenite Maicii Domnului într-o noapte albă și sfântă.
Vasile MĂGRĂDEAN
