Englezii au o zicală: ”No news, good news!”. Mai pe vorba noastră, dacă nu sunt vești înseamnă că veștile sunt bune. Constatarea pleacă de la un amănunt știut nu numai de englezi, ci și de noi și de alții, că veștile rele, știrile negative circulă iute. Mă aflu de circa o săptămână într-o vacanță pe țărmul mediteranean al Spaniei, mai exact la Barcelona. Metropola catalană, capitală a unei regiuni importante a peninsulei iberice, se sprijină pe zeci de kilometri de plajă și asigură turistului din mine confortul trebuitor. Adică nu mă supără nimeni, plaja e ținută curată de niște lucrători ai municipalității discreți și eficienți, dincolo de plăcerea de a te bălăci și a sta cu burta la soare, împrejurimile și orașul oferă zeci de motive de a le vizita. Ieri, de pildă, am vizitat Muzeul Picasso, conținând câteva mii de lucrări, cele mai multe din tinerețe, care preced perioada cubistă, cea care l-a făcut celebru pe marele artist. Ei bine, am rămas cu capul întors către formidabilele portrete de pescari bătrâni, de o rară expresivitate. Nu m-aș mai fi dezlipit de ele. Cine, ce demon al genialului artist, l-o fi îndemnat să se rupă de plăcerea de a picta clasic? Erau, la acea vreme, prea mulți ”clasici”, îmi răspund tot eu, iar Picasso nu se suporta într-o înseriere. Mă rog, nu despre delectările mele de vacanță vreau să vorbesc aici, ci, așa cum începeam acest articol, despre un lucru care m-a pus pe gânduri amintindu-mi de țara mea. Seara și dimineața devreme am urmărit, pe canalele la care am acces din camera de hotel, cele mai multe spaniole dar și italiene, germane, franceze (două), apoi CNN, ce se mai petrece prin lume. Prima știre a fost, multă vreme, în toate emisiunile de știri, cea legată de incendiile din Grecia, amenințând chiar Atena. Mai nou se aduc detalii despre moartea senatorului Kennedy, ultimul mare politician din această familie urmărită parcă, de la asasinarea președintelui Kennedy, de un blestem. Apoi alegerile sângeroase din Afganistan, talibanii, vizita premierului israelian în Anglia și alte țări europene, pentru a sensibiliza liderii expresivi ai lumii asupra chestiunilor care frământă zona. Gripa, inițial porcină, mai nou poreclită altfel, cu niște abrevieri ciudate, care face noi victime, inclusiv în Spania. O supercupă fotbalistică și un meci pe muchie de cuțit al Fiorentinei, cu un Mutu înlocuit în repriza secundă, în fața Sportingului din Lisabona. Sigur, nisipul mărunțit al unor știri din toată lumea. Nimic de la noi.
Am plecat din București în plin scandal al implicării domnului Mircea Băsescu, autointitulat om de afaceri și frate de drept al președintelui țării, în comerțul cu arme. Că Mircea Băsescu se bagă în toate nu e de mirare. Cu vreo două luni în urmă salva de la moarte o livadă de piersici de pe litoral, însușindu-și 51 la sută din ea. Inginerii ăia horticoli, conform spuselor fratelui președintelui, erau atât de neajutorați încât nici contabilitatea nu și-o puteau ține. Contra procentului majoritar, fiul fratelui președintelui a fost plantat contabil peste acel valoros teren de vreo 70 de hectare. Iar hectarul la mare nu e când mai lat și când mai îngust cum eronat crede ilustrul ministru Niță, de la mici și mijlocii, ci e atât cât trebuie să fie. De la piersici la înzestrarea cu avioane și rachete e însă drum lung. Întrebat de ce s-a asociat cu Mircea Băsescu, președintele acelei companii de expoziții militare (punct de pornire al viitoarelor tranzacții) a răspuns senin că l-a luat pentru a deschide uși. Care e cea mai importantă ușă când e vorba de decis cum trebuie tocați vreo 10 miliarde de euro? Simplu ca bună ziua! Cea a președintelui Consiliului Suprem de Apărare a Țării! Cine e el? Ei, asta-i bună! Ei bine, cel puțin cât am butonat eu canalele de știri la Barcelona, n-am văzut nimic despre acest scandal și n-am văzut nimic despre România. Poate scandalul, pus în cârca „tonomatelor” din presă, s-a stins, tranșat fiind de o ieșire publică a președintelui. Nu-i nimic adevărat, la la la, ha ha ha, tra la la. Ceea ce în America ar fi răsturnat lumea cu fundul în sus, la noi devine în trei zile banalitate și încă ceva voturi în plus pentru domnul Băsescu.
Acum vreo 20 de ani, imediat după Revoluție, am fost un timp corespondent pentru agenția spaniolă de știri EFE. Subredacția de la Viena – era perioada mineriadelor, a luptelor de stradă în București – considera știre utilizabilă pe flux doar cea care vorbea despre ciocniri soldate cu peste șase morți. Dacă erau doar cinci trebuia să mă las păgubaș. Neavând aici știri despre România, înseamnă că totul e bine. Oricum, n-a avut loc, Doamne ferește, vreun eveniment soldat cu peste șase morți. Politica de la București? Suntem noi țară membră a Uniunii Europene și NATO, dar nu ne prea vedem. Ne bățoșim acasă, dar afară chestiunile arzătoare ale lumii sunt altele.
