Nivelul de risc de dispariție a anumitor specii a fost subestimat



Anumite specii din flora și fauna mondială sunt pe cale de dispariție, iar specialiștii sunt de părere că riscurile privind acest aspect sunt mult mai mari față de cele estimate până în prezent, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature și preluat de AFP.
Bret Melbourne, profesor la Universitatea din Colorado, a declarat că cercetările efectuate până în prezent au subestimat pericolele existente pentru faună și floră pentru că nu au luat în considerare diferența între indivizii unei specii date.
Astfel, anumite specii, considerate protejate, ar putea fi, de fapt, în pericol, a adăugat Melbourne.
Potrivit Uniunii Mondiale pentru Natură (UICN), peste 16.000 de specii prezintă un nivel ridicat de risc de dispariție. Un mamifer din patru, o pasăre din opt și o treime din amfibieni sunt incluși pe „lista neagră” a UICN.
Studiul, publicat de revista Nature, arată, însă, că modelele folosite pentru a stabili această clasificare nu iau în calcul decât două tipuri de riscuri.
Primul dintre acestea îl reprezintă moartea unor indivizi dintr-o specie rară, cum ar fi cazul balenelor, în prezent existând mai puțin de 400 de exemplare. Un alt exemplu îl constituie tigrii, numărul celor aflați în libertate fiind de aproximativ 4.000.
Al doilea factor de risc este determinat de condițiile mediului înconjurător, precum defrișările și modificările de temperatură și precipitații.
Specialiștii sunt de părere că ar trebui luați în calcul și alți factori de risc, cum ar fi raportul dintre femele și masculi, variațiile mortalității și fecundității înregistrate într-o populație de animale.
În funcție de acești factori, specialiștii pot stabili dacă o specie este capabilă să supraviețuiască unei scăderi demografice bruște sau riscă să dispară.
Cercetătorii au elaborat noi modele matematice pentru biologi, pe baza cărora se pot evalua șansele de supraviețuire ale unei specii de pești, care se poate confrunta cu o scădere demografică bruscă și despre care există foarte puține date.