Nivelul de alertă teroristă în perspectiva summit-ului NATO va fi discutat în CSAT



Comandamentul Național pentru Securitatea Summit-ului NATO – București 2008 (CNSS) s-a întrunit, joi, realizând evaluări ale mediului de securitate din perspectiva summit-ului care vor fi prezentate CSAT, care va analiza și oportunitatea menținerii sau ridicării nivelului de alertă teroristă.
Conform unui comunicat al CNSS remis agenției MEDIAFAX, Comandamentul a evaluat, joi, stadiul de pregătire al măsurilor instituite în București și județul Constanța pentru buna desfășurare a reuniunii din aprilie.
„Au fost realizate evaluări ale mediului de securitate din perspectiva summit-ului NATO care vor fi prezentate Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), ocazie cu care se va analiza și oportunitatea menținerii sau ridicării nivelului de alertă teroristă”, precizează sursa citată.
La întrunire s-au stabilit totodată modalități de gestionare a eventualelor manifestări publice neautorizate ce ar putea fi declanșate pe timpul summit-ului.
Membrii Comandamentului au analizat operaționalitatea sistemului de comunicații și securitate.
Cu acest prilej, s-a analizat și aplicarea măsurilor speciale stabilite pentru frontiera de stat a României, în scopul prevenirii și combaterii actelor ilegale care ar putea aduce atingere securității naționale și ordinii de drept.
Pentru realizarea măsurilor de siguranță și organizare a summit-ului NATO vor fi angrenate peste 35.000 de persoane din Ministerul Apărării, MIRA, SPP, SRI, SIE și STS. Efectivele vor constitui dispozitivele de protecție și securitate a oficialilor prezenți la summit, se mai arată în comunicat.