Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a spus, joi, că dacă modul de sesizare al Monicăi Macovei, vizând organizarea alegerilor în străinătate, îndeplinește condițiile prevăzute de lege, va fi începută urmărirea penală cu privire la faptele reclamate, informează Mediafax.”Potrivit Codului de procedură penală, în situația în care plângerea, modul de sesizare îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, urmărirea penală cu privire la faptă se începe în temeiul legii ca în cazul oricărei plângeri, oricărui dosar penal vor fi efectuate acte de urmărire penală. Vor fi administrate probe și pe baza probelor se va stabili dacă cele sesizate în plângere se confirmă sau nu”, a spus Tiberiu Nițu, referitor la plângerea depusă de Monica Macovei, care solicită „anchetarea de urgență” a lui Victor Ponta, Titus Corlățean și Bogdan Stanoevici și a președinților secțiilor de votare din străinătate.Nițu a precizat că plângerea de află, momentan, la registratura Parchetului instanței supreme.





