Președintele Organizației Municipale Suceava a PRM, Ilie Niță, a solicitat conducerii Primăriei Suceava să prezinte costurile pavării trotuarelor din cartierul Obcine. Niță susține că începerea acestor lucrări s-a făcut „în prea mare grabă”, fără a se prezenta dacă există și alte soluții pentru reabilitarea trotuarelor din acest cartier.
„Am fost sesizat de mai multe persoane cu privire la graba în care s-au început și se realizează lucrările de pavare a trotuarelor. Mai mult, există nemulțumiri legate de faptul că aceste lucrări nu sunt de cea mai bună calitate”, a declarat Ilie Niță, care este și candidatul PRM pentru primăria Suceava.
El a precizat că reabilitarea trotuarelor de pe Bulevardul Corneliu Coposu din Obcine s-ar fi putut realiza și după un alt proiect. Asta în condițiile în care, susține Ilie Niță, fundația de beton a trotuarelor a fost de cel puțin 30 de centimetri. „Motiv pentru care se putea turna un covor asfaltic, de bună calitate. Iar în acest fel s-ar fi putut economisi foarte mulți bani, cu care se puteau realiza și alte investiții”, a subliniat liderul PRM Suceava.
În aceste condiții, Ilie Niță consideră că primarul Sucevei, Ion Lungu, ar trebui să prezinte atât costurile investiției din cartierul Obcine, cât și studiul în baza căruia s-a ajuns la concluzia că cea mai bună soluție de reabilitare a trotuarelor a fost pavarea lor.
„Totul este ținut secret. Și cred că sucevenii ar trebui să știe câți bani se investesc în pavarea trotuarelor din acest cartier. Vrem să știm și noi dacă este cea mai eficientă soluție”, a încheiat Niță.






