Ministrul Energiei, Constantin Niță, se declară nemulțumit de programele de eficientizare prezentate pentru activitățile de la Complexul Energetic Hunedoara și de la Societatea Națională a Huilei și nu exclude o posibilă schimbare a echipei manageriale la cele două societăți.
Ministrul Energiei, Constantin Niță, s-a aflat, vineri, în Valea Jiului, pentru a analiza activitatea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) și a Societății Naționale a Huilei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Niță a declarat, la finalul întâlnirii, că este nemulțumit de programul de eficientizare pe care i l-au prezentat directorii generali de la cele două societăți.
„Nu sunt mulțumit, dar sper să se îmbunătățească. De exemplu, în abordarea programului de investiții și restructurare a cheltuileilor nu s-a pornit de acolo de unde este baza, adică de la prețul materiei prime. Deci, dacă nu retehnologizezi minele, nu ai cum să faci eficientă producția de energie electrică. Sunt și alte multe lucruri legate de structura costurilor, de eliminarea risipei, stoparea furturilor și așa mai departe, sunt multe”, a spus Niță.
Potrivit sursei citate, în condițiile actuale nu este exclusă schimbarea echipei manageriale de la Complexul Energetic Hunedoara și de la Societatea Națională a Huilei.
„Totul este posibil. În viață întotdeauna sunt multe necunoscute”, a răspuns ministrul Energiei, întrebat dacă ia în calcul schimbarea directorilor generali.
„Constat că există o anumită diferență de opinie între minerit și cei care produc energie, ceea ce nu mi se pare corect. Atunci va trebui să vedem care e cea mai bună soluție, lăsăm un director de la energie sau punem unul de la minerit, în așa fel încît să creăm un echilibru care să conducă la un management eficient, și nu la un management care toată ziua să se bată pe scaune. Nu asta mă interesează pe mine”, a afirmat ministrul Energiei.
Prezent la întâlnirea cu administrația CEH și a Ministerului Energiei, președintele sindicatului „Muntele”, Petre Nica, s-a declarat și el nemulțumit de programul de eficientizare prezentat de administrație.
„Conducerea SNH a prezentat un plan pe care, sincer să vă spun, nu am avut timp să-l aprofundez, dar, dacă eu aș fi ministru și mi s-ar prezenta un astfel de plan, în minutul doi aș da dispoziție să îl înlocuiesc pe cel care l-a întocmit”, a declarat Petre Nica, liderul minerilor din Valea Jiului.
Ministrul Economiei, Constantin Niță, a precizat că după ce SNH va fuziona cu CEH vor exista două componente de investiții, respectiv retehnologizarea unităților miniere și desulfurarea din sectorul termocentralelor de la Mintia și Paroșeni.
Niță a spus că pentru retehnologizarea celor patru unități miniere ce vor fi incluse în CEH este necesar un buget de 60 de milioane de euro, bani ce trebuie să provină din aportul propriu al societății.
„Nu este viabilă această soluție. Cert este că singura sursă pentru investiții este sursa proprie și anume producția marfă vândută. În acest context este clar că noi va trebui să vindem cărbunele cât mai scump până la momentul fuziunii pentru a încerca să generăm profit. În momentul de față nu este posibil, nu are rost să ne îmbătăm cu apă rece. Prețul cu care se produce gigacaloria astăzi este undeva la 104-105 lei și o vindem cu 69. Pentru un elev de clasa I este clar că oricare gigacalorie produsă produce și pierdere”, a spus Petre Nica despre soluția prezenată de ministru ca obiectiv de eficientizare a CEH.
Societatea Națională a Huilei are în subordine patru unități miniere – Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan, care până la jumătatea anului 2013 trebuie să fuzioneze cu Complexul Energetic Hunedoara, format deocamdată din cele două termocentrale – Mintia și Paroșeni.
Ministrul Constantin Niță s-a întâlnit la sediul Societății Naționale a Huilei din Petroșani cu reprezentanții celor două structuri energetice, dar și cu prefectul și președintele Consiliului Județean Hunedoara și cu parlamentari ai USL.