Liderii coaliției au decis să aibă o întâlnire, vineri, cu reprezentanții autorităților locale, în condițiile în care liderul PSD Mircea Geoană nu a fost de acord cu restructurarea a 20% din personalul adminstrației publice locale, a declarat, luni, vicepreședintele PSD, Constantin Niță.
„Mircea Geoană nu a fost de acord cu restructurarea celor 20% din personalul administrației publice locale. S-a discutat această chestiune și în acest sens Liviu Dragnea a propus ca vineri să aibă loc o întâlnire a coaliției cu reprezentanții autorităților locale, pentru a se discuta problema eficientizării adminsitrației, problema legată de standardele de costuri și modul de lucru al acesteia în viiitor”, a declarat Niță, după ședința coaliției.
El a precizat, totodată, că în cadrul ședinței coaliției de luni, liderul PSD Mircea Geoană a insistat asupra faptului că nu este în regulă cu ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână și că este cazul ca PSD și PDL să se întoarcă la problemele reale ale societății.
„În ciuda tuturor speculațiilor, ședința coaliției de azi a avut loc într-un cadru calm, într-un cadru de discuții civilizate. Au fost discuții pro și contra în această chestiune, dar problemele principale au fost legate de criza economică”, a mai spus Niță.
El declara, duminică, într-o conferință, că PSD nu agreează soluția propusă de președintele Traian Băsescu, de reducere cu 20% a posturilor în sectorul bugetar. Niță afirma că social-democrații ar opta pentru o reducere temporară a salariilor bugetare cu 20%, pentru ca locurile de muncă din sectorul bugetar să poată fi păstrate.
Ministrul social-democrat a declarat că problema unei reduceri cu 20% a posturilor din sectorul bugetar nu a fost niciodată discutată în Guvern.
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că este nevoie urgentă de trimiterea în șomaj a unui „mare număr” de funcționari din aparatul de stat, care sunt „inutili”, el menționând, în acest context, un procent de 20% și precizând că Guvernul trebuie să se grăbească în acest sens.