Președintele PSD Rădăuți, Nistor Tatar, a declarat că respectul față de rădăuțeni stă la baza programului său de primar al municipiului Rădăuți și că, imediat după ce va fi ales primar, rădăuțenii vor constata că administrația locală poate să soluționeze problemele locuitorilor, că se poate ca un oraș să aibă străzi modernizate, alei frumoase, locuri de parcare, spații verzi bine întreținute sau locuri de joacă moderne și sigure pentru copii. Tatar a spus că va pune în aplicare un proiect de dezvoltare și înfrumusețare pentru fiecare cartier din municipiu, subliniind că modernizarea va începe de la fiecare locuință în parte.
„Avem nevoie acum de un proiect de oraș care să fie pus în aplicare de oameni cu experiență în administrație, pentru a repune pe făgașul normal ceea ce s-a făcut greșit în ultimii ani. Alături de mine se află o echipă puternică, unită, din care fac parte tineri profesioniști, persoane care au dovedit că fac performanță în domeniile lor de activitate și care își doresc să pună în față binele comun al rădăuțenilor”, a spus Nistor Tatar. El a arătat că, din păcate, în ultimii ani, încrederea rădăuțenilor în primărie a ajuns la un nivel de neacceptat și a spus că va reface această legătură între locuitori și administrația publică locală atât prin modul de acțiune, cât și prin proiectele care le va realiza.
„Toate străzile și trotuarele din Rădăuți trebuie modernizate și amenajate parcări în cartiere, dar și în zona centrală”
Nistor Tatar a explicat că situația actuală a infrastructurii rutiere din municipiul Rădăuți este inadmisibilă și că toți rădăuțenii sunt afectați, iar această stare de disconfort major trebuie soluționată cât mai repede. „De aceea am un proiect cu termene clare pentru modernizarea străzilor, a trotuarelor și amenajarea de locuri de parcare în cartiere și în zona centrală, dar și a stațiilor de transport public de călători”, a declarat Nistor Tatar, care a precizat că un alt important proiect este cel de finalizare a centurii ocolitoare a municipiului astfel încât camioanele de mare tonaj să nu mai fie nevoite să circule prin oraș. Mai mult, pentru ca toată problematica infrastructurii rutiere să fie rapid remediată, el va înființa în primărie un compartiment de administrare a străzilor, trotuarelor și parcărilor.
„Zona centrală a municipiului Rădăuți trebuie reabilitată integral și pusă în valoare”
Nistor Tatar a mai spus că prin programul său de dezvoltare a municipiului Rădăuți vrea să redea strălucirea acestui important oraș al Bucovinei și consideră că e inadmisibil ca orașul în care se află cea mai veche construcție bisericească din zid din Moldova, locul unde este înmormântat întemeietorul Moldovei, Bogdan I, să nu fie un centru de atracție turistică. El a subliniat că proiectul său este unul mai larg și prevede, în primul rând, punerea în valoare a zonei centrale, având ca punct principal Mănăstirea Bogdana, astfel încât să redea strălucirea de altădată a orașului. Totodată, vor fi modernizate aleile pietonale, vor fi reabilitate clădirile din fondul privat și propriu, precum și clădirile de patrimoniu.
„Rădăuți trebuie să revină un oraș verde, fără poluare. Vom face noi spații verzi, reamenajăm parcurile și pregătim infrastructura pentru autoturisme electrice”
Nistor Tatar a precizat că programul său pentru Rădăuți prevede ca municipiul să devină în următoarea perioadă un oraș verde în care nivelul poluării să fie cât mai mic, arătând că, din păcate, rădăuțenii trăiesc într-un oraș mult prea poluat, cu spații verzi insuficiente. Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Rădăuți a explicat că pentru a soluționa această problemă, proiectele prioritare sunt de optimizare a circulației, a transportului local și mai ales a celui de tranzit, ceea ce va duce la diminuarea nivelului de poluare. „Vom acționa pentru creșterea suprafeței de spații verzi, de protejare a resurselor naturale, vom reamenaja parcurile existente și vom crea altele noi pentru a readuce factorii de mediu la valorile normale”, a mai declarat Nistor Tatar. El a subliniat că pentru ca aceste activități să fie judicios gestionate, va înființa în primărie un serviciu specializat de spații verzi în cadrul căruia va funcționa un compartiment specializat în arhitectură peisagistică. Tatar a ținut să menționeze că, nu în ultimul rând, pentru reducerea noxelor va încuraja dezvoltarea sistemului local de transport auto electric și va acționa pentru înființarea infrastructurii necesare autoturismelor electrice.
„Educația și sănătatea sunt priorități în Rădăuți și de aceea trebuie să investim în modernizări și dotări, dar și în asigurarea unor venituri corecte angajaților”
Nistor Tatar a declarat că educația și sănătatea sunt priorități în Rădăuți și sunt domenii pe care le va sprijini cu precădere.
Astfel, Tatar a arătat că în calitate de primar va acorda o atenție sporită medicilor de familie din municipiu, dar în același timp va acționa pentru ca Spitalul Municipal Rădăuți să devină mai performant prin creșterea calității serviciilor medicale oferite, mărirea gradului de satisfacție a pacienților, dar și diversificarea gamei de servicii medicale oferite populației și creșterea gradului de complexitate a acestora, ceea ce se poate face, în principal, prin investiții în aparatură medicală de investigații și de intervenții de înaltă performanță, dar și prin motivarea personalului medical.
În ceea ce privește educația, programul de primar al lui Nistor Tatar prevede creșterea responsabilității primăriei în asigurarea unui învățământ de calitate care să conducă la rezultate foarte bune ale elevilor. „Vreau ca primăria să fie cea care să asigure finanțarea necesară funcționării colegiilor, școlilor și grădinițelor din municipiu, să fie achiziționate toate dotările pentru un învățământ modern”, a spus Tatar. El susține că școala și grădinița trebuie să fie cât mai aproape de locuința elevilor, iar prioritar este să fie găsite soluții să se învețe într-un singur schimb. În programul candidatului PSD la funcția de primar al municipiului Rădăuți sunt prevăzute finalizarea a două grădinițe, una în localul școlii Obor, una în zona Habitat, și construirea unei creșe cu program prelungit pentru copii.
„Primăria trebuie să fie deschisă și receptivă la nevoile locuitorilor”
Nistor Tatar, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Rădăuți, a subliniat că activitatea din primărie trebuie să se bazeze pe profesionalismul funcționarilor și pe respectarea legislației, iar cetățeanul și nevoile lui trebuie să fie în centrul atenției.
„Din acest motiv, pentru a veni în sprijinul locuitorilor, în primărie va fi înființat un Ghișeu Unic informatizat care va prelua toată problematica și o va distribui spre soluționare compartimentelor specializate. Cetățeanul va fi informat în cât timp va putea afla răspunsul, iar ulterior i se va aduce la cunoștință modul în care s-a soluționat respectiva cerere”, a explicat Nistor Tatar. Totodată, pagina de internet a primăriei va deveni o interfață cu cetățeanul, urmând ca toate deciziile și hotărârile să fie publicate mai întâi spre consultare și apoi, după aprobare, în forma finală. Mai mult, vor fi înființate comisii consultative ale societății civile în paralel cu comisiile de specialitate ale Consiliului Local, iar comisiile consultative vor putea aduce amendamente care să fie preluate și discutate de comisiile de specialitate ale Consiliului Local. Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Rădăuți a mai spus că deschiderea primăriei va fi totală și că va analiza cu locuitorii modul de realizare a debirocratizării astfel încât relația dintre primărie și cetățean să fie mereu îmbunătățită.
„Vom construi un aqua-parc până în sezonul estival viitor, dar și locuri de joacă, terenuri de sport, o nouă sală de sport și reabilităm patinoarul”
Nistor Tatar a mai declarat că programul său are în vedere o dezvoltare urbană complexă a municipiului Rădăuți care va presupune și investiții importante pentru sport și agrement.
El a anunțat că a fost finalizat proiectul pe care îl propune pentru construirea unui aqua-parc, care va deveni un punct de atracție local în special în perioada de vară, dar care va avea facilități care vor fi deschise pe tot parcursul anului. El a spus că acest complex de înot și sportiv se va construi pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați și va fi amplasat pe strada 1 Mai, în zona SC Servicii Comunale. Potrivit lui Tatar, complexul va avea piscină acoperită care va funcționa tot timpul anului, dar și bazine descoperite pentru perioada sezonului de vară. Mai mult, în acest complex de agrement vor fi amenajate spații de joacă pentru copii care vor fi acoperite, cu posibilitatea de a fi descoperite pe perioada verii. Totodată, vor fi construite terenuri de tenis și de minifotbal cu suprafață de joc sintetică. Noua investiție ar urma să înceapă în cel mai scurt timp de la preluarea mandatului de primar și să fie realizată până la începerea sezonului viitor, a precizat Nistor Tatar. El a mai spus că a realizat și un program etapizat de înființare de terenuri de joacă în toate cartierele și, de asemenea, de terenuri de sport care vor fi amenajate în zonele unde spațiul permite. Totodată, va fi reabilitat patinoarul municipal, va fi construită o sală de sport la Colegiul „Andronic Motrescu” și se va asigura finanțarea modernizării stadionului municipal.
Nistor Tatar a precizat că în mandatul său de primar un punct important este cel de asigurare a finanțării necesare pentru modernizarea stadionului municipal.
„O zonă industrială modernă, centru de afaceri și noi locuri de muncă corect plătite”
Nistor Tatar a mai anunțat că programul său pentru municipiul Rădăuți prevede o dezvoltare serioasă a economiei astfel încât să fie atrași noi investitori, dar să și fie dezvoltate afacerile din municipiu pentru crearea de noi locuri de muncă corect plătite. „Acum, majoritatea forței de muncă din Rădăuți lucrează în străinătate, iar pentru ca tinerii din municipiu să rămână acasă este nevoie de un mediu de afaceri atractiv, favorabil și prietenos care să permită dezvoltarea afacerilor din municipiu pentru tinerii care doresc să investească și să creeze locuri de muncă”, a spus candidatul PSD la funcția de primar. El a mai spus că vor fi sprijiniți tinerii care doresc să înceapă o afacere și a realizat un proiect care prevede înființarea unei zone industriale unde să fie asigurate utilitățile necesare, dar și dezvoltarea unui centru de afaceri în municipiu.
„Orașul pe mâini pricepute nu e doar un slogan, ci încrederea în echipa tânără, formată din profesioniști, pe care PSD o propune pentru Consiliul Local Rădăuți”
Nistor Tatar a mai declarat că sloganul campaniei sale, „Orașul pe mâini pricepute”, nu este doar un slogan, ci credința că echipa tânără, de profesioniști pe care o propune PSD pentru Consiliul Local Rădăuți va face tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea și modernizarea municipiului.
„E nevoie ca în perioada următoare orașul să fie administrat de oameni pricepuți pentru că locuitorii municipiului au nevoie de specialiști, de cei care au dovedit că pot pune în practică programe importante”, a spus Tatar. El a reamintit că atunci când municipiul Rădăuți a fost condus de primar PSD a existat dezvoltare și au fost investiții, iar viața rădăuțenilor a fost mai bună, ceea ce dovedește că PSD este un partid responsabil, care se preocupă de problemele celor mulți.
Determinare
Nistor Tatar: „Modernizarea municipiului Rădăuți va ajunge la fiecare locuință în parte. Respectul față de rădăuțeni stă la baza programului meu de primar”
