Candidatul PSD pentru Primăria Rădăuți, Nistor Tătar, consideră că educația și sănătatea sunt priorități în Rădăuți, subliniind că acestea sunt domenii pe care le va sprijini cu precădere.
Nistor Tătar a precizat că în calitate de primar va acorda o atenție sporită medicilor de familie din municipiu, dar în același timp va acționa pentru ca Spitalul Municipal Rădăuți să devină mai performant.
Tătar a mai declarat că va acorda tot sprijinul necesar funcționării în condiții cât mai bune a cabinetelor medicilor de familie, care reprezintă temelia sistemului sanitar și sunt cei mai apropiați de locuitori.
Nistor Tătar a explicat că dorește ca Spitalul Municipal Rădăuți să fie mai performant, prin creșterea calității serviciilor medicale oferite, mărirea gradului de satisfacție a pacienților, dar și diversificarea gamei de servicii medicale oferite populației și creșterea gradului de complexitate a acestora, ceea ce se poate face, în principal, prin investiții în aparatură medicală de investigații și de intervenții de înaltă performanță, dar și prin motivarea personalului medical.
Făcând referire la educație, Nistor Tătar a spus că programul său de primar prevede creșterea responsabilității primăriei în asigurarea unui învățământ de calitate care să conducă la rezultate foarte bune ale elevilor. Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Rădăuți a explicat că, în prezent, școlile și grădinițele sunt supraaglomerate, suprasolicitate și se învață și în două schimburi, iar în ceea ce privește finanțarea, aceasta este tot mai mult lăsată pe seama părinților sau comitetelor de părinți.
„Din acest motiv, eu vreau ca primăria să fie cea care să asigure finanțarea necesară funcționării colegiilor, școlilor și grădinițelor din municipiu, să fie achiziționate toate dotările pentru un învățământ modern”, a afirmat Nistor Tătar.
El susține că școala și grădinița trebuie să fie cât mai aproape de locuința elevilor, iar prioritar este să fie găsite soluții să se învețe într-un singur schimb. „Calitatea procesului didactic va fi sporită atât prin asigurarea unor condiții excelente de studiu, cât și prin stimularea muncii cadrelor didactice, prin aplicarea standardelor europene în educație”, a subliniat Nistor Tătar.
El a arătat că în programul său sunt prevăzute finalizarea a două grădinițe, una în localul Școlii Obor, una în zona Habitat și se va construi și o creșă cu program prelungit pentru copii. „Vom face parteneriate cu colegiile de prestigiu din municipiu pentru ca elevii din anii terminali să fie implicați în acțiuni de voluntariat ale municipalității, în special cele sociale, de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, dar să și participe la proiecte de practică în primărie”, a încheiat Nistor Tătar.