Investiții

Nistor Tatar anunță un program amplu de modernizare de străzi în Rădăuți

Nistor Tatar a precizat că mai multe străzi balastate vor fi asfaltate
Nistor Tatar a precizat că mai multe străzi balastate vor fi asfaltate

Primarul din Rădăuți, Nistor Tatar, a declarat ieri că pentru anul acesta sunt pregătite mai multe proiecte pentru modernizarea străzilor din acest municipiu. Nistor Tatar a precizat că instituția pe care o conduce a depus deja două proiecte pentru a fi finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, fondurile urmând să fie folosite pentru modernizarea a aproximativ 22 de kilometri de străzi din Rădăuți. Tatar a arătat că unul dintre proiecte are o valoare de 1,19 milioane de lei și presupune asfaltarea a 12 străzi care în momentul de față sunt balastate. În cadrul acestui proiect sunt incluse străzile George Coșbuc, Ion Grămadă, Gheorghe Doja, Berăriei, Cucului, Mică, Podurilor, Pandurilor, Zorilor, Alexandru Odobescu, Vasile Conta și str. Îmbinată. Primarul din Rădăuți a adăugat că un alt proiect, în valoare de 1,589 milioane de lei, a fost depus pentru modernizarea a 11 străzi care sunt asfaltate, respectiv o porțiune din str. Bogdan Vodă, precum și str. Gării, Spitalului, Teiului, Iraclie Porumbescu, Volovățului, Ioan Nistor, Dobrogeanu Gherea, Dumitrie Dan, Școlii Noi, și o porțiune din Piața Unirii.
„Pentru anul acesta intenționăm să alocăm fonduri și de la bugetul local pentru modernizarea unor străzi, respectiv Mihai Bodnar, Andronic Motrescu, Frâncei, Putnei, până la intersecția cu str. Horodnicului, și str. Bogdan Vodă, porțiunea de la herghelie și până la str. Hipodromului. În funcție de resursele financiare pe care le vom avea intenționăm și modernizarea străzii Abatorului”, a explicat Nistor Tatar. El a mai adăugat că tot pentru anul acesta primăria va aloca fonduri și pentru modernizarea trotuarelor de pe o parte a străzilor Gheorghe Lazăr, Daciei, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Simion Băruțiu, Volovățului și Trandafirilor. El a explicat că pentru aceste lucrări vor fi folosite fondurile de la bugetul local, atât cele de anul acesta, cât și din excedentul bugetar de anul trecut, în sumă de 7,3 milioane de lei.
Pe de altă parte, primarul din Rădăuți a spus că primăria are în vedere realizarea de lucrări de modernizare la mai multe instituții de învățământ. În acest sens, Nistor Tatar a declarat că primăria a depus un alt proiect prin Programul Național de Dezvoltare Locală, de 2,1 milioane de lei, pentru modernizarea Școlii Gimnaziale Nr. 6. El a mai adăugat că a solicitat directorilor unităților de învățământ din Rădăuți să trimită o listă cu lucrările necesare, urmând să fie stabilite investițiile care vor fi realizate în cursul acestui an. „De asemenea, am făcut apel la consilierii locali pentru a-și aduce și ei aportul la dezvoltarea municipiului Rădăuți, în sensul să vină cu propuneri de investiții. Le-am spus la toți în mod public. Și tot public o să spun cine va avea astfel de propuneri și cine nu. După ce vom avea aceste propuneri vom vedea care vor fi prinse în programul de investiții pentru anul acesta”, a încheiat Nistor Tatar.

Recomandări

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat