Decizie

Nistor Tătar a fost validat pentru a candida la funcția de primar al municipiului Rădăuți



Nistor Tătar: „Va urma o campanie electorală în condiții civilizate, nu cu atac la persoane, ci cu fapte, totul împreună cu membrii partidului din Rădăuți”
Nistor Tătar: „Va urma o campanie electorală în condiții civilizate, nu cu atac la persoane, ci cu fapte, totul împreună cu membrii partidului din Rădăuți”

Biroul Permanent al Organizației PSD Rădăuți a validat, miercuri seara, candidatura lui Nistor Tătar pentru funcția de primar al acestui municipiu la alegerile locale de anul viitor. Anunțul a fost făcut ieri în cadrul unei conferințe de presă la care au participat liderul PSD Rădăuți, Nistor Tătar, precum și vicepreședinți ai filialei. Decizia din Biroul Permanent al PSD Rădăuți cu privire la candidatura lui Nistor Tătar a fost luată cu unanimitate de voturi, urmând ca aceasta să fie înaintată spre validare conducerii județene a partidului. În discuțiile avute în ședința social-democraților rădăuțeni, lui Nistor Tătar i s-a transmis să nu renunțe la această candidatură în favoarea altcuiva, având susținerea totală a membrilor de partid pentru câștigarea funcție de primar.
În ceea ce-l privește pe Nistor Tătar, care este directorul SC Servicii Comunale Rădăuți, acesta a precizat în mod clar că nu va renunța la candidatură și că urmează să fie întocmit programul electoral cu care se va prezenta în fața rădăuțenilor.
„Va urma o campanie electorală în condiții civilizate, nu cu atac la persoane, ci cu fapte, totul împreună cu membrii partidului din Rădăuți. Vom veni cu un program electoral la obiect, nu cu aberații, cum ar fi înființarea unei episcopii sau că aducem echipa de fotbal în Liga Națională. Vom veni cu lucruri concrete care să fie în folosul rădăuțenilor, atât pentru cei mai în vârstă, cât și pentru cei tineri”, a spus Nistor Tătar.
El a adăugat că PSD Rădăuți va organiza în perioada următoare un sondaj, prin care rădăuțenii vor fi consultați inclusiv pentru a vedea ce își doresc a se realiza în următorii ani în municipiul în care trăiesc.
„Știu că alte partide și-au făcut deja unele sondaje. Și pe surse cunoaștem o parte din rezultate, care ne sunt favorabile nouă. Probabil peste vreo trei săptămâni vom face și noi un sondaj, prin care vrem să vedem inclusiv ce își doresc oamenii să se facă în Rădăuți în următorii patru ani, și vom ține cont de răspunsuri în realizarea programului nostru electoral”, a mai precizat liderul PSD Rădăuți.
Prezent la conferința de presă de ieri, vicepreședintele PSD Rădăuți și actualul primar al municipiului, Bogdan Loghin, a subliniat că Nistor Tătar are tot sprijinul organizației pentru această candidatură. „Îl sprijin pe domnul Nistor Tătar la fel cum mă sprijină și el pe mine. Trebuie spus că în ședință s-a precizat faptul că decizia Biroului Permanent al PSD Rădăuți cu privire la candidatura domnului Nistor Tătar ar trebui luată în seamă, pentru că aici suntem ca într-o familie, muncim împreună și la bine și la greu. Și ar fi greu să vină cineva din afara organizației pentru a candida”, a spus Bogdan Loghin.
În cadrul ședinței de miercuri seara a conducerii PSD Rădăuți s-a mai evidențiat faptul că o eventuală candidatură a consilierului județean Constantin Boliacu nu poate fi luată în calcul, având în vedere că acesta nu este membru al organizației rădăuțene. De asemenea, nu s-a discutat nici despre candidatura pentru funcția de primar în Rădăuți a omului de afaceri Gabriel Sandu, având în vedere că nu este membru al filialei locale.



Recomandări