Părea idilic terenul acela cu umbre lungi din Belfast. S-a jucat mult timp la lumina zilei, cu soarele ținând loc de peluză. În condițiile astea, zău că nu înțeleg de ce spectatorii ăia n-au lăsat baltă urâțenia de meci și n-au pus-o de un picnic pe iarba verde de acasă. Dar măcar ei erau îndreptățiți să spere într-o victorie a echipei lor naționale, asta pentru că adversarii lor prestau aceeași țurcă de pe vremea lui Pițurcă. Și totuși trăim într-un adevărat paradox, fiind aproape calificați! Aș spune câte ceva despre Chipciu, dar mi-e că m-aș repeta. Stelistul n-a făcut decât să etaleze sub tricolor același joc penibil de la echipa de club. Mai degrabă, însă, vinovat mi se pare nen’su Puiu, că nu l-a lăsat să-și vadă de vacanță. Orb să fii și tot n-ai cum să selecționezi un jucător în favoarea căruia nu găsești decât argumentul că ia cel mai mare salariu de la Steaua. Și mai sunt unii care susțin că nu-l punea Gâlcă în valoare… Iar alt jucător convocat pe orice alt criteriu decât cel fotbalistic a fost Tamaș, dar bine că selecționerul nu și-a forțat norocul să-l bage și pe-ăsta titular. În schimb, stelistul care încheiase sezonul cu o prestație la superlativ în cupă, Adi Popa, a rămas pe bancă. În rest, despre meci se poate spune că, emblematic, cele mai mari ocazii au fost oferite de câte un fundaș din fiecare tabără, care a pasat fix la adversar (cel în galben s-a numit Chiricheș). Partea bună este că nu trebuie să ne mai preocupe vârsta lui Sânmărtean, în această echipă poate juca liniștit până la 40 de ani.
Noroc că stima de sine începe să crească atunci când ne comparăm. Iată, insulele Faroe au bătut tur-retur o fostă campioană europeană: Grecia nu mai contează nici economic, nici fotbalistic! Să ne amintim că și noi ne-am chinuit destul cu băieții din Faroe, pe care i-am învins doar cu 1-0, golul lui Keșeru. Revanșa din insule este chiar în ultima etapă și n-ar trebui să-i luăm de sus dacă ținem la palmares.
