Niște țărani. Altfel de țărani.

Cuvântul ”țăran” are un destin tragic. Dublul sens cu care s-a încărcat mai ales în ultimul sfert de veac mă obligă de fiecare dată când îl folosesc să mă explic. Așa că, dacă mă văd nevoită să numesc pe cineva țăran, trebuie să mă și scuz. Ce vină are țăranul acela frumos de la sat, cu bun-simț, cu bun-gust și cu frică de Dumnezeu, care conviețuiește astăzi cu țăranul acela prost crescut, rupt de natură, dezrădăcinat, care vrea să trăiască la sat, dar ca la oraș. Cuvântul ”țăran” e bipolar, pentru că desemnează două extreme. Mă gândesc de pildă, la Zona Dornelor. Nu e niciun mister, e o minunăție și locul perfect pentru o vacanță. Acolo te bucuri, te relaxezi, te regăsești, te încarci și devii apt să o iei de la capăt. Spre deosebire de multe alte zone din România, la Dorna se trăiește încă frumos, oamenii dau bună ziua fie că te cunosc, fie că nu, localnicii au terenuri pe care cresc animale, pentru că o casă le e suficient, laptele se consumă proaspăt muls, iar afinele și smântâna sunt cu atâta generozitate puse pe papanași, că pe moment ai senzația că ai putea muri, ce mai contează. Și toată feeria asta se sparge brusc și asurzitor când la pensiune, în loc de podele pășești pe gresie, în loc de cercevele și oberlicht ai termopane albe, în loc de draniță e tablă lindab (eventual roșie). Pe mese, flori de plastic, la ferestre perdele de plastic. Dacă ai atinge cu flacăra un colț, ar dispărea instantaneu. Pe pereți nu vezi covoare țesute, ci tablouri exotice. Cucul nu mai cântă acum în Bucovina, pentru că în boxe răsună un mix de melodii semi-populare, semi-suburbane, de sorginte munteneasco-oltenească. Nu e din rea voință, probabil că intenția era ca turiștii să se simtă ca acasă. Oameni buni, turiștii nu vor să se simtă în vacanță ca acasă. De aia pleacă de acasă, ca să se simtă altfel. În principiu, bine. Românii știu despre nordul Moldovei că încă e o zonă în care se poate simți autenticul. Cine s-a apucat de turism aici și nu a înțeles asta, a pierdut esența. Cine face turism aici pentru că nu mai vrea să fie țăran, ne face un mare deserviciu. Sunt multe astfel de pensiuni. Proprietarii lor sunt cel mai probabil prosperi, au tot mai mulți bani, conduc mașini scumpe și pleacă în vacanță în Turcia, la all-inclusive. Paradoxal, când nu mai vrei să fii țăran, devii țăran. Aștept Academia să introducă în dicționar și noua definiție a cuvântului ”țăran”. Că de folosit o folosim cu toții.

Recomandări

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”
Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță