Niște oligofreni

Helmut Niborg – reputat profesor de psihologie al Universității din Aarhus – crede că „societatea daneză poate deveni mai bună, dacă persoanele cu un coeficient de inteligență scăzut ar fi convinse să nu se mai reproducă”.
Constatând că 10 – 20% dintre danezi nu-s capabili să-și întrețină copiii, profesorul e de părere că acestor oameni le-ar trebui ridicat permisul de reproducere. Cu vorba bună sau cu forța, cum se face cu șoferii neatenți din trafic.
**
Furtuna dezlănțuită de specialistul danez nu-i cu nimic mai prejos decât cea stârnită, acum câțiva ani, de medicul psihiatru Constantin Barabolschi, cel care cerea cu tărie ca oligofrenii români să fie și ei sterilizați.
Atunci, mass-media românească l-a obrăzit radical pe nonconformistul medic, fluierându-l pe stradă și strigându-i:
– E o crimă ce propui matale, doctore! O crimă, așa să știi! Cum e posibil să fii atâta de cinic?
**
Crimă sau nu, omul vorbea în cunoștință de cauză. Cam tot ce se cheamă oligofren moldovenesc trecuse prin mâinile sale aspre, de psihiatru, la Spitalul Universitar „Socola”, prilej cu care a remarcat că românii cu judecată se abțin să procreeze. Se abțin, căci cu ce să-ți crești copiii, unde să-i crești, pentru ce să-i crești, când e mai greu pe zi ce trece?
Astfel de întrebări, de bună seamă, le sunt străine tuturor celor înguști la minte. Oligofrenii se împerechează când le vine pofta, iar pofta le vine des, tot mai des. Și dacă se-ntâmplă să se nască prunci vii și cărnoși, care va să zică asta a fost voia Domnului, mai cu seamă că plodirea aduce foloase materiale incontestabile, mai puțin sufletești, ce-i drept.
Care foloase? Păi, dacă de la capră sau oaie mulgem laptele, carnea și lâna, de la copil mulgem alocația, în bani gheață. Și-n caz că nu mai este rentabil, copilul poate fi băgat într-un plic și expediat cu fundiță la stat, că de-aia statu-i stat și valea-i vale, mândra-i mândră până moare.
Măi, dorule, măi.
***
Oameni cu fețe analfabete și ciuruite de gloanțele tutunului și alcoolului își plasează copiii la stat, ca niște buni crescători de animale ce sunt.
– Statule, crește-i matale, bre, că eu n-am cu ce, la revedere, mai ținem legătura! – zice câte o doamnă mai tuciurie la nuanță.
– Bine, doamnă mai tuciurie la nuanță, dar când ați făcut treaba ceea rușinoasă cu domnul soț sau cu domnul amant, nu v-ați gândit cum o să vă descurcați apoi cu mititelul? – obișnuiește să iscodească doctorulul Barabolschi.
Păi, ca să fie sinceră, nu s-a gândit , dar făgăduiește că, pe viitor, se va gândi. Deși gânditul ăsta, păcătoasă treabă. Multă transpirație face.
***
Nu se va gândi nici pe viitor doamna mai tuciurie, vă garantez eu.Nu-i de colea să te gândești.
Noi îi creștem ei copiii. Din banii noștri, statul îi întreține, le dă papa și hăinuțe.
Iar din acest punct de vedere, nu suntem nici noi altceva decât niște oligofreni. Atâta de oligofreni, c-ar trebui să fim sterilizați fără milă.