Pe când era prim-ministru – ocupând în paralel și funcția de ministru al Educației Naționale -, lui Nicolae Iorga i-a revenit sarcina de a-i numi pe prefecții din județele Ardealului. Pentru că marele savant se pricepea să-i aprecieze și să-i cultive pe oamenii de mare valoare, a alcătuit o listă potrivită. Toți oameni vrednici, unul și unul. Buni români, înzestrați cu toate calitățile necesare unei asemenea învestiri înalte, competenți, corecți și responsabili.
Între cei recomandați, se afla și un protopop din Satu-Mare, pentru care Iorga avea cele mai alese cuvinte de laudă. Un om cu totul deosebit. În chip firesc, decretul cu numirea prefectului a fost publicat în „Monitorul Oficial”, căpătând literă de lege.
Culmea însă, protopopul n-a vrut să se prezinte la depunerea jurământului ca prefect. Să fi fost oare atâta de indiferent la cele lumești, încât să ignore funcția de șef al unui județ ?
Aparent, Iorga s-a înșelat în privința seriozității respectivei fețe bisericești. Putea trimite o telegramă, ceva, care să-i justifice refuzul, nu-i așa ? Totuși, ce putea să-l împiedice pe protopop să-și ia în primire noile prerogative ? Totuși, ce s-a întâmplat cu noul prefect, de nu și-a putut ocupa fotoliul, atâta de râvnit, de tentant, ieri ca și azi, din fruntea județului ?
Se pare că de vină a fost o hibă mică, foarte mică, mică de tot. Atâta de mică, încât marele savant Nicolae Iorga, de la înălțimea sa, nici n-a băgat-o în seamă. Mai ales că el nu prea avea timp și chef să ia contact cu realitatea cotidiană.
Hiba era următoarea: protopopul n-a putut să se prezinte la depunerea jurământului deoarece era mort de doi ani. Mai mort ca el, nici că se putea. De aia refuzase postul, că nu era viu.
Poate să pară straniu, dar eu cred că protopopul respectiv, chiar așa mort cum era, nu ar fi fost nepotrivit pe înaltul său scaun. În fond, nu se comportă cei mai mulți prefecți ca niște mortăciuni sau, în cazul cel mai fericit caz, ca niște marionete ?
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
