Un meci cu Insulele Faroe, fie el și oficial, nu se cere pregătit la nivel de avancronică. Victoria fiind scontată, nici pe cronică n-ar trebui insistat. Cu toate acestea, țin să-mi prezint și eu dezamăgirea, laolaltă cu colegul de rubrică. Ba chiar și revolta! Am ajuns să gestionăm cu exagerată grijă un rezultat meschin cu o reprezentativă care nu înseamnă nimic în fotbal. Practic, așa a făcut și Răzvan Lucescu la meciul cu Albania, numai că Iordănescu n-a avut ghinionul de a fi egalat pe final, la singura fază de gol a adversarilor. L-am avut în curte pe puștiul ăla care joacă în campionatul spaniol, fie și la ultima clasată, dar n-am avut curajul să-l aruncăm în luptă. De ce oare?! Când era un prilej mai nimerit să-l vedem la treabă? Într-o semifinală europeană cu Italia/Germania/Spania?! Asta e, am scăpat de un calic (nea Piți) și am dat peste un cufurit (nea Puiu). Niște “nea”, amândoi! Nimic comun cu fotbalul modern. De ce să-l bagi în teren pe Cristi Tănase, ce mai poate spera fotbalul românesc de la acest jucător?! Apoi a fost introdus Prepeliță, un jucător deloc rău, dar inoportun în situația dată. Adică noi apărăm un rezultat de 1-0 cu Faroe, în loc să facem schimbări care să ducă la 2-0? Vai de capul nostru!
În articolul anterior spuneam că cealaltă națională a noastră, aia de minifotbal, trebuia să joace finala mică de Cupă Mondială în compania Braziliei, dar se pare că acest meci n-a mai avut loc. Sunt curios acum câți dintre componenții echipei noastre vor mai reveni în țară. Dacă americanii sunt profesioniști, atunci imposibil ca impresarii să nu fi pus ochii pe un Burciu sau Călugăreanu. Plus că oricare dintre ceilalți ar putea fi tentați de visul american, indiferent de domeniu, începând chiar cu munca de jos.
Dar de pe continentul american ne sosesc și vești mai bune, Simona Halep a ajuns în sferturi la Miami, după prima sa victorie în fața italiencei Pennetta. Urmează acum filiera americană, Sloane Stephens și Serena, succesiv. Fir întins, cum ar spune pescarii, dar la racordaj!
