Nu îi înțeleg pe colecționarii de artă, și pace. În cazul maniei lor, dictează doar instinctul de proprietate. Altfel, de ce ar ține neapărat ca un tablou sau o sculptură semnată de un autor celebru – sau în curs de-a deveni celebru – să stea la ei, în loc de a le lăsa într-un mare muzeu, unde să poată bucura sute de mii, chiar milioane de vizitatori.
Mai sunt și alți colecționari, mai perverși ca aceia peocupați de artă. Psihologia acestora merge spre țarcul încăpător al patologicului, ei făcând grămăjoare și mormane din obiectele care au aparținut celebrităților. Așa este de pildă sonatul care a plătit la licitație 5,6 milioane de dolari pe rochia îmbrăcată de Marilyn Monroe, în filmul „Șapte ani de căsnicie”, regizat de Billy Wilder.
E vorba de rochia aceea poznașă, care se ridică și îi dezvelește cracii blondinei săltărețe, când suflă de dedesubt un curent de aer subteran. E de presupus că rochia mai păstrează amintirea unui iz subțire al celebrei păsărici frecventate de un președinte american, un procuror general al Americii și o grămadă de mafioți. Dar, ca să plătești 5,6 milioane de dolari pe așa ceva, necesită o internare pe termen lung la cel mai sigur ospiciu.
Se merge însă și mai departe cu colecțiile, deși e greu de crezut că poate exista un „mai departe” la cele povestite anterior. Rochiile ca rochiile, pantofii ca pantofii, cerceii ca cerceii… Dar s-au vândut – culmea, tot la licitație – crâmpeie din gunoiul menajer azvârlit la pubelă de unele actrițe celebre. Gunoiul cuprindea o conservă goală pentru câini, o periuță de dinți folosită, câteva bețigașe pentru desfundat conductele urechilor, o cutie de cola, niște șosete rupte…
O lume bolnavă la etajul superior, în așa ceva trăim, dacă se mai îndoia cineva. Să pândești pubela vedetelor, pentru a scoate apoi conținutul la licitație. Dar poate că asta se înțelege prin „reciclarea gunoiului menajer”.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
