Niște cifre

Suntem niște cifre într-o statistică. Trăim doar dacă avem zile. Patrick Ekeng, fotbalistul camerunez al lui Dinamo, n-a avut. Se poate spune că l-a omorât sistemul medical românesc? Nu. Dar nici nu l-a ajutat când a fost nevoie. Călătoria lui s-a petrecut sub lumina reflectoarelor, dar câți alții sunt neștiuți? De câte ori nu auzim la știri formularea seacă „manevrele de resuscitare au rămas fără rezultat”? De-aia zic: dacă ni se întâmplă să avem nevoie de serviciile pentru care ni se oprește din salariu, atunci Dumnezeu cu mila Lui. Căci la noi, în România, așa cum oximoronic scria pe coala A4 a unui protestatar, Sănătatea ucide. Dacă ar fi să găsesc un cuvânt pentru demersul jurnalistic al lui Cătălin Tolontan și al colegilor săi Mirela Neag și Răzvan Luțac, de la Gazeta Sporturilor (!), acela ar fi MONUMENTAL! Citind dezvăluirile unor surse din interiorul sistemului de sănătate, ne dăm seama că sintagma “operația reușită, pacientul mort” încetează să fie glumă, ea are deplină acoperire în fapte. Oamenii în halate albe, chiar dedicați, de bună credință, degeaba iși fac treaba dacă lama cu care ne taie a fost dezinfectată cu soluții diluate și de 10 ori. Și astfel realizăm că altă sintagmă, “intri în spital cu o boală și pleci cu alta”, nu este chiar o vorbă de clacă. Asta dacă ai șansa să mai pleci… Nu degeaba mahării noștri aleg să se opereze prin cele străinătăți, știu ei ce știu. Dezarmantă mi se pare afirmația acelui importator de dezinfectanți, și el băgat până peste cap în licitații dubioase, cum că doctorii cumpără de la el, la bucată, dezinfectanți străini, de firmă, când e vorba să-și opereze rudele sau prietenii. Și când pe masă suntem noi, oamenii obișnuiți? Pe noi nici șpaga nu ne mai are în pază, degeaba dăm la chirurg și la anestezist dacă nu dăm și la producătorul de dezinfectanți! Asta e, constatăm pe banii și pe pielea noastră că în România nu mai e de trăit, în schimb e foarte prielnic de murit. Ni se creează toate șansele. Suntem niște cifre într-o statistică.Amin.