Planul meu de a vedea mai mult Barcelona-Arsenal decât Șahtior-Roma a eșuat din start, fiindcă nemțălăii ăia de la Sat 1 or transmite ei meciurile din Liga Campionilor, dar numai pe ale lor! Păi dacă nici ăștia n-au dat meciul de pe Camp Nou, mai că-ți vine să-i înțelegi și pe teveriști. S-a creat un curent de opinie defavorabil acestora din urmă pentru că au preferat să transmită partida din Ucraina. După cum afirmam și înainte, și eu aș fi optat pentru Barcelona-Arsenal, dar pentru un motiv total lipsit de snobism: miza! La Donețk, tensiunea doar a mustit puțin, iar apoi a dispărut complet chiar înainte de pauză, după penaltiul ratat de Borriello și eliminarea lui Mexes. Totul devenise clar, de-aia au și apărut șicanele alea între Srna și romani. Meciul a băltit și doar golurile au mai ornat cât de cât calificarea. Dincolo, deși Arsenalul avea o statistică îngrozitoare în ofensivă, a reușit să țină calificarea în balans până la fluierul final. Atunci, în buza meciului, malacul ăla de Bendtner n-a reușit să preia corect mingea aia pe care scria „sferturi”! Cum mingea i-a fost suflată în ultima clipă, tunarii au rămas fără șut PE poartă, dar și fără șut LA poartă! Dar cu un gol marcat, opera catalanului Busquets.
Dincolo de toate astea, mi-a fost dat să citesc în Gazetă un editorial năucitor, scris de unul care s-a autointitulat microbist apatrid. În traducere, el vrea să vadă numai aristocrația fotbalistică, nesimțindu-se obligat să țină de-a lungul vremii cu echipele în care au evoluat sau antrenat români, enumerând printre altele și pe Galatasaray. Păi dacă nici atunci, stimabile, n-ai simțit fluturi în stomac la isprăvile lui Hagi și Gică Popescu, mai târziu venind și Lucescu, atunci ești și un apatrid emoțional…
În ziua a doua a Ligii Campionilor, am văzut un Milan total lipsit de fantezie, dar și de nerv. Nimic de bancă, nimic în teren. Așa vă trebuie, berlusconilor, dacă l-ați trimis acasă pe Ronaldinho! Cu o zi înainte, fiind întrebat de ce crede că italienii nu mai fac față în Europa, același Mircea Lucescu a pus degetul pe rană: au jucători de o anumită vârstă! Aurică Țicleanu depăna o amintea frumoasă cu Jordan, pe când acesta juca la Milan, dar a avut și o amintire indirectă cu Nesta, despre care spunea că n-a avut loc din prima în echipă cu Baresi, ar fi fost împrumutat și după aia a revenit în forță. Eu mi-l amintesc la modestul turneu final european al Italiei, în 1996, când ziariștii italieni cereau reconstrucție în jurul tânărului lazial Nesta, care după 6 ani s-a transferat pe cai mari la Milan și aici a rămas. Iar săptămâna viitoare se va bucura din nou de primăvară. A 35-a pentru el, dar nu europeană.
