Temperaturile au coborât, luni dimineață, în zonele înalte din județul Harghita sub zero grade Celsius, astfel că ploile s-au transformat în ninsori, în stațiunea Harghita-Băi stratul de zăpadă proaspăt depus având o grosime de trei centimetri și fiind spulberat de vântul puternic, informează Mediafax.În stațiunea Harghita-Băi, situată la o altitudine de 1.350 de metri, ploile din cursul nopții s-au transformat, luni dimineață, în ninsori, iar vântul are o viteză de peste 50 de kilometri pe oră, spulberând statul de zăpadă depus în decurs de câteva ore.”Nu ne-am așteptat deloc să ningă, ieri (duminică – n.r.) a fost primăvară, iar astăzi (luni – n.r.) ne-am trezit cu iarna la ușă. Uitați-vă la termometru, este minus un grad afară, s-au depus trei-patru centimetri de zăpadă și viscolește. Sper să se termine cu iarna asta odată, că suntem deja în luna mai”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Biro Tibor, administratorul unei pensiuni din stațiunea Harghita-Băi.





