Ninsoarea continuă până în noaptea de miercuri spre joi, dar fără nou cod; duminică vor fi 20 grade



Ninsoarea va continua până în noaptea de miercuri spre joi în aproape toată țara, dar fără să se mai înregistreze vânt puternic, astfel că Administrația Națională de Meteorologie (ANM) nu va mai emite un nou cod pentru perioada următoare, a anunțat directorul general al ANM, Ion Sandu.
El a precizat, ca exemplu, că stratul de zăpadă din București va atinge încă 5-6 centimetri, dar fără viscol. Spre sfârșitul săptămânii, temperatura va crește și va ajunge duminică la 20 grade Celsius.
Avertizarea cod portocaliu de ninsori și viscol a fost ridicată marți, la ora 11.00, Bucureștiul și 16 județe din sudul și sud-estul țării fiind avertizate cu cod galben, valabil până la ora 20.00.
Meteorologii au precizat că de marți, ora 20.00, și până în noaptea de miercuri spre joi vor mai fi precipitații, predominant ninsori, în majoritatea regiunilor, inclusiv în zona Capitalei, dar în general liniștite și slabe cantitativ.
Avertizarea cod portocaliu de ninsori și viscol emisă luni de ANM pentru București și județele Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeș și Olt a fost ridicată marți, la ora 11.00. Codul portocaliu fusese emis pentru marți, de la ora 04.00 la 14.00.