Nimic nu-l vatămă mai mult pe creștin decât tovărășia cea rea

Nimic nu-l vatămă atât de mult pe creștin, îndeosebi pe cel tânăr, ca tovărășia cea rea. Căci, așa cum legătura cu cei buni este o școală, în care omul învață fără cărți filozofia creștină, adică cinstita și sfânta viețuire, așa și legătura cu cei răi este pricina celei mai cumplite pervertiri a omului, măcar că el prin natura sa ar fi bun sau bine crescut; căci, de se va uni cu cei corupți, îi va fi greu și aproape cu neputință să nu se pervertească.
Căci răutatea este ca smoala, lipicioasă și încetul cu încetul, fără să-și dea omul seama, se strecoară până când îl stăpânește cu totul. Se spune că, atunci când ochii sănătoși se uită la cei bolnavi, se vatămă pe ei înșiși și nici celorlalți nu le aduc vreun folos: tot așa cel bun, viețuind cu cel rău, se strică pe el însuși și nu îl îndreaptă nici pe celălalt. „Cel care se atinge de smoală se va mânji și cel care se însoțește cu cel trufaș asemenea lui va fi” – se spune în Scriptură (Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah [Ecclesiasticul] 13, 1).
Chibzuiește, așadar, creștine, cu cine voiești a te uni și până ce nu vei ști cu desăvârșire, nu te apropia de nimeni ca nu cumva să cazi în prăpastia pieirii. Mai bine să trăiești cu fiarele sălbatice decât cu oamenii răi.
(Sfântul Tihon de Zadonsk, Lupta dintre carne și duh, Editura Egumenița, Galați, 2011, p. 55, Doxologia.ro)