La ordinea zilei în mai toate țările lumii este acum bugetul pe 2026. Unii, harnici și responsabili, și l-au alcătuit din vreme, alții, îngălați și contorsionați precum noi, își trec lichidarea grijilor în contul lui februarie, dacă nu chiar martie. Poate-i de folos să ne amintim și câteva memorabile situații din bugetele de altădată în cazuri oarecum similare – adică, având și războaie în vecinătate, și spectrul unei noi conflagrații mondiale fluturat deasupra capului. În ianuarie 1941, lui Churchill i se prezintă, în ședință de guvern, configurația viitorului buget. Observând cifra zero lire sterline la capitolul cultură, Churchill a cerut explicații ministrului de finanțe. A primit răspunsul în trei cuvinte seci: „suntem în război”. „Și atunci, pentru ce luptăm?” a întrebat prim-ministrul britanic. Altfel spus: fără cultură, de ce am mai câștiga războiul? Cam tot pe atunci, al doilea în ierarhia partidului național socialist al lui Hitler, Hermann Gőring, exclama la modul stupid și cretin: „când aud cuvântul cultură, pun mâna pe armă!” Două reacții flagrant opuse, într-același context apăsat de vitregiile războiului.
Într-un război cu forme varii, tot mai apăsat și mai copleșitor, ne aflăm și noi acum, când bugetele sunt constrânse să-și reamintească dictonul „dacă vrei pace, pregătește-te de război”. Se cuvin adunate grabnic resursele inter arme, cu consecința implicit acceptată silent musae. După 1989, în bugetele României cultura n-a fost în cine știe ce mare răsfăț, atitudinea puterii, oglindită de cifrele bugetare, menținându-se între limitele acceptabilei zone a onorabilității. Sigur că se putea mai mult, da-i prea apropiată amintirea fostului regim care, în liniștită vreme de pace, izbutise, sub comanda sinistrei „tovarășe academician doctor inginer”, să nenorocească pur și simplu adevărați vectori ai culturii nației precum teatre, opere, filarmonici, biblioteci, muzee ș.a.m.d., cărora a decis dumneaei pur și simplu să le reteze subvențiile! Am trăit în plin miez rebegit vremurile acelea nenorocite pe care azi mai nimeni nu și le poate barem imagina – drept pentru care urmăresc cu legitimă îngrijorare încercările lui Bolojan de a stoarce apă și din piatră seacă, și aștept cu spaimă „ancestrală” (altă rimă n-am avut!) clipa când prim-ministrul (a cărui trudă sisifică sincer o apreciez, câtă vreme statele de funcțiuni ale funcționărimii noastre sunt mai toate puhave) va ajunge să rășluiască și din bugetele costelive ale culturii.
E-o arie cu specificități foarte apăsate acolo, și te-ntrebi cum poate fi aplicată reducerea de 10%, să zicem, în cazul unui Cvartet altfel decât reînviind soluția Suzănicăi Gâdea, fostă ministră ceaușistă a culturii, care, întru raportarea de economii, a propus ca, dintre membrii Cvartetului Voces, doi să se ducă la un festival în străinătate anul acesta, și doi la același festival anul viitor, cu toții urmând „să cânte mai tare”. (Cred mai degrabă că-i legendă trist-hazlie, deși, cum se știe, făr-de niscaiva foc, fum nu iese…)
Cele mai multe instituții de cultură ale țării trăiesc cu sprijin material acordat de Primării și Consilii Județene, ambele foruri cerând acum managerilor, la modul dulce-masochist, să afle chiar dumnealor soluția cea mai acceptabilă pentru ciuntirea propriei instituții. Filarmonicile, muzeele, nu prea văd să aibă posibilități de ușurare a bugetelor altfel decât prin reducere de posturi sau micșorări de lefuri, dar teatrele, operele, operetele, cheltuiesc în fiecare stagiune sume consistente pentru decoruri și costume – ar fi, nu-i așa, niscaiva loc de strâns cureaua! A trebuit să-l practic și eu cândva la Teatrul Național din Iași, unde tot tăind și prefăcând la croitorie o rufă din alta, hlamida lui Ștefan cel Mare a ajuns mantia de voiaj a Coanei Chirița, și costumul de satin negru al lui Hamlet, ranțipliul arhivarului Chirica din „Omul cu Mârțoaga”…
Am totuși credința că nu se va ajunge iar la umilirea culturii nației prin tăieri din făptura scenei și, mai ales, a slujitorilor ei. Cu atât mai mult cu cât, sigur, ar fi mult mai mare daraua decât ocaua: prea puține fonduri adunate, contra proteste cât casa! Scriu acest text de ziua Culturii Naționale, drept pentru care îmi îngădui să-i propun dlui Bolojan să treacă precum o adiere vagă, fără urmă de contondențe, pe lângă postata culturii: cu siguranță. nu cu știrbirea bănuților ei se va drege căruța dogită a bugetului, nici starea generală a economiei românești. Dată fiind știuta inflexibilitate a premierului, sugestia mea nu poate fi luată decât ca simplă glumă. Amintesc: mai sus citatul în această rubrică, pontosul Churchill, susținea că o glumă poate fi un lucru foarte serios! Mai știi?
