Furtul secolului în materie de opere de artă s-a petrecut la Zürich, în 2007, când au fost furate patru tablouri care constituiau fala muzeului – pânze de Monet, Degas, Van Gogh și Cezanne. Valoarea totală a pagubei trecea de 112 milioane de euro. Iată-l ajuns pe locul II: românașii noștri au ciordit de la Muzeul din Rotterdam nu patru, ci șapte tablouri, semnate de Picasso, Matisse, Monet și Gauguin. Iar interesul românilor pentru marile muzee din străinătate crește constant: la Louvru se caută cu stăruință soluții pentru continuarea funcționării galeriei, periclitată de prestația la fel de stăruitoare a hoțomanilor români profilați pe portofele și poșete. Colegii lor care au operat în Olanda fac parte dintr-o branșă mai elevată: una-i să sfeterisești un portofel, ușor de pus „pe rod”, și alta-i să te complici sfeterisind picturi cu care n-ai habar ce-o să faci.
Întrebarea ce ne-o punem cu toții (și pe care, înainte de toate, se cuvenea să și-o pună Mihai Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru, adică hoțomanii) se referă la viitoarea soartă a celor șapte pânze. A le vinde altui muzeu, chiar și pe un dolar, imposibil. A le ține ascunse câțiva ani, vreme în care, cu siguranță, li se va dubla prețul, pare plauzibil, dar, în final, tot vor trebui plasate undeva. Unde? Nu rămâne decât colecționarul particular (poate chiar comanditarul furtului?) capabil să se bucure ultraegoist de unul singur, clătindu-și voluptuos ochii cu concretețea unei imagini pe care doar el poate „s-o pipăie și să urle, este!”. Numai a lui!
A rulat, de mult, un film cu astfel de subiect: un bogătaș achiziționa doar pentru sine marile celebrități ale momentului, inclusiv fotbaliști faimoși, pentru a-i ține într-un soi de insectar domestic, feriți de ochii lumii și transformați în piese de muzeu cu unic vizitator… Interesant este că valoarea operei de artă crește spectaculos începând din clipa imediat următoare jafului. După ce „Gioconda”, furată de la Louvru, a fost găsită într-un han elvețian oarecare, s-a schimbat până și destinul hotelului: a fost imediat rebotezat „La Gioconda”, căpătând faimă și căutare. De altfel, picturile celebre sunt produsul care-și sporește clipă de clipă valoarea, luând-o, ca ritm al creșterii, cu mult înaintea tranzacțiilor imobiliare, speculațiilor la bursă, dobânzilor bancare.
La începutul veacului XX, Octav Mirbeau a cumpărat tabloul lui Van Gogh „Irises” cu 300 de dolari. Acum, valorează aproape 100.000.000! Iar estimările ajung la sume incredibile: la licitația din 2006, portretul Adelei „Bloch-Bauer II”, de Gustav Klimt, s-a vândut cu 75 de milioane de dolari, iar „Adela Bloch-Bauer I”, cu 135 de milioane! Recordul îl deține, în clipa de față, o pictură pe lemn realizată în 1948 de americanul W. Kooning („Woman III” – 137,5 milioane), fiind urmat de Van Gogh („Portretul dr. Gachet”, 82,5 milioane), Renoir („Bal la Montmartre”, 78,1 milioane), Picasso („Băiat cu pipă”, 113 milioane la o evaluare recentă, și „Dora Maar cu pisică”, 97 milioane).
Revenind la jaful de la Rotterdam și la întrebarea privind soarta pânzelor furate, este de menționat că achiziționarea (inclusiv prin furt) de tablouri faimoase pentru bucuria propriilor ochi se practică. Nu se știe nici acum unde-i „Balul…” lui Renoir; doar se bănuiește c-ar fi piesă într-o colecție privată închisă din Suedia. Nici de „Portretul dr. Gachet” nu se mai știe nimic; n-a fost furat, ci cumpărat și… a dispărut în vreun fișet. Unul dintre proprietarii lui vremelnici a șocat presa anunțându-și intenția de a cere ca, la moartea sa, să fie incinerat odată cu pânza lui Van Gogh! Astfel se privatizează abuziv dreptul la bucuria publică: totul, numai pentru tine. Greu de crezut, însă, că românașii noștri fost-au mânați de asemenea mobiluri egoiste. Nici miliardarul comanditar nu-l văd viețuind în spațiul mioritic. După ce și-au ascuns prada în cimitirul din Carcaliu (Picasso grămădit printre morminte, în buza Deltei!) și după ce, în panică, furii ar fi incendiat două pânze (!!), au considerat că le rămâne un singur lucru de făcut: să le pretindă polițiștilor ce i-au arestat 1,5 milioane de euro pentru a le spune unde-s ascunse tablourile! Mare-i grădina lui Dumnezeu!
Morala: nu fura din postata artei dacă n-ai dramul de cultură trebuitor…
