Sâmbătă seara, în același loc unde în urmă cu mai puțin de o lună avea loc concertul unuia dintre bluesman-ii cei mai importanți din muzica anului 2009, texanul Lance Lopez, a venit rândul fantasticilor Nightlosers pe care, de vreo trei ani, nu i-am mai văzut decât pe la televiziunea publică. Ultima dată cântaseră la Suceava în iulie 2006, la o petrecere în aer liber, la restaurantul Brădet, mai mult dintr-o confuzie a organizatorilor, care-o băgaseră în deschidere pe una, Anda Adam, și care probabil se așteptau ca și ăștia să „cânte” tot dintr-un CD player. Povestea o puteți auzi chiar azi, la PLUS TV, la „Dans pe sârmă”, emisiune înregistrată sâmbătă, desigur, la Fălticeni.
Ei bine, ca orice grup adevărat, care se ocupă de Muzică, Nightlosers au fost mai buni decât acum 3, acum 5, acum 10 ani, când stârneau senzație cu rock’n’roll-urile și blues-urile îmbunătățite cu tot soiul de instrumente ciudate, de la țambal și solz de pește până la frunză și… cuc cu apă, d-ăla de la bâlci!
Dintre toate, Hanno Hofer nu mai folosește decât… magla, dar zău că și asta sună mult mai bine acum decât oricând în trecut. Ceilalți trei veterani („Barila” la bass, Jimmy „El Lako” – chitară, vioară și Grunzo Geza – clape) au cântat și ei cu mai multă poftă ca niciodată, „eroul” serii fiind Barila care, în ciuda unei grave afecțiuni la piciorul stâng (e motivul pentru care a cântat stând pe scaun) a venit pentru a nu rata întâlnirea cu fălticenenii care i-au văzut pentru prima dată, dar și cu sutele de suceveni care îi iubesc atât cât merită. Noul sosit în grup este Claudiu, la tobe. Îl știți, cu siguranță: e domnul acela mare de tot, care rupe butoaiele când bate în ele alături de colegii de la… Sistem! Dacă ați uitat, vă reamintesc: e absolvent de Conservator, secția percuție și cântă ba cu restul de „butoiași”, ba cu Puiu Pascu (jazz d-ăla deștept!), ba cu Nightlosers.
S-a cântat tot ce trebuia: de la blues clasic la „Dragostea-i ca și o râie”, de la rock’n’roll la… „Nu mai plânge, bebi” (!!), cu mult umor, cu Hanno purtând niște ochelari de soare imenși, cu lentile în formă de inimioare, cu Claudiu având pe cap o băsmăluță când chiuia strigături populare ungurești, cu Jimmy cântând cu vioara pe ceafă, la fel și Hanno cu chitara, iar când și-a pus și Geza orga în spinare, ne-am spus că nu vedem bine. Peste toate, la monumentalul „Blue Suede Shoes”, ăla amestecat cu „Perinița”, Hanno a zis „O piesă pe care până acum n-am mai cântat-o la Fălticeni” (unde veniseră pentru prima oară!)
… De unde și concluzia: că vor mai veni, oricând sunt invitați, fiindcă au primit tot atâta iubire câtă au transmis în fiecare secundă a spectacolului lor, memorabil ca orice apariție a „celui mai bun grup din istoria muzicii românești”, așa cum i-a prezentat unul mic și negru. Care și el îi iubește fără frontiere și semnează:
