Nicușor Coroamă din Vicovu de Jos și-a adjudecat locul patru în cadrul concursului culinar MarsterChef difuzat pe Pro TV, suceveanul luptând pentru titlu și pentru trofeu, în finala competiției, alături de Aida, Alex și Mihai.
Pe parcursul întregului show, până la marea finală, pasiunea de a găti l-a îndrumat pe Nicușor către numeroase și delicioase experiențe culinare cu care i-a impresionat aproape în permanență pe chef Cătălin Scărlătescu, chef Sorin Bontea și chef Florin Dumitrescu. Mai mult de atât, talentul i-a fost dublat de dezinvoltură, naturalețe și carismă, câștigând astfel și simpatia publicului. A vânat trucuri despre cum poți prepara fiecare masă pentru ca gustul, aspectul și mirosul să îmbie, și astfel a convins cei trei jurați de la MasterChef că merită să fie unul dintre finaliștii competiției.
L-am vizitat pe Nicușor, în cursul zilei de ieri, la stâna din Vicovu de Jos a familiei sale, unde, degajat și natural, așa cum a obișnuit publicul, acesta a povestit despre parcursul și evoluția sa de la prima tochitură gătită pentru membrii familiei sale, până la delicatese afrodisiace și preparate sofisticate. Desigur, tânărul nu a uitat să ne relateze ce a însemnat pentru el experiența participării la acest show, dar și cum are de gând să valorifice, în viitor, toate cele învățate în cadrul concursului.
„Auzeam «reducție», de tot felul de denumiri, de sosuri complicate. Eu habar nu aveam de nici unele”
Între câteva drumuri fie la București, fie la piața din Marginea sau Putna, unde comercializează produse din propria gospodărie, Nicușor și-a făcut timp să ne primească la stâna familiei sale din Vicovu de Jos, un loc îngrijit, foarte curat și bine gospodărit. Stâna familiei, unde Nicușor este un ajutor de nădejde, cuprinde 300 de oi, 160 de miei, trei vite, cai, un ponei, 30 de capre, prepelițe, găini și bibilici.
Despre experiența MasterChef, Nicușor a vorbit doar la superlativ și nu s-a zgârcit la laude nici când ne-a povestit de cei trei jurați ai concursului. Este mulțumit de rezultatul obținut și și-a propus ca pe viitor să valorifice fiecare truc, sfat sau rețetă învățată în cadrul competiției.
„Cu o zi înainte să plec la preselecții la București am urmărit câteva episoade din primul sezon al emisiunii, până atunci nu mai vizionasem MasterChef. Auzeam în culise de «reducție», de tot felul de denumiri, de sosuri complicate, și m-am întrebat dacă oare o să pot face eu vreodată așa ceva. Eu habar nu aveam de nici unele. Am mers la ghici mai mult, era o încercare pentru mine”, ne-a povestit Nicușor.
La preselecțiile MasterChef, Nicușor s-a prezentat în fața juriului cu cotlet de miel cu sos de bacon, roșii cherry și mămăliguță, preparat pentru care a primit trei de „Da”.
După o serie de preselecții foarte dure, în care chef-ii au judecat la sânge prestațiile participanților, au fost aleși 24 de concurenți care să lupte pentru marele premiu la MasterChef, printre aceștia numărându-se și suceveanul în vârstă de 19 ani.
Întrebat despre marele premiu, Nicușor ne-a răspuns că banii (50.000 de euro) nu l-au motivat pe parcursul competiției, singura sa preocupare fiind „promovarea” către următoarea probă.
„Nici când am ajuns în ultimii patru nu m-am gândit la marele premiu. Mereu m-am concentrat doar pe ceea ce aveam de făcut în acel moment. Nu-mi doream decât să trec mai departe către următoarea probă și mă concentram doar pe asta. Doar pe preparatul la care lucram în acel moment și nimic altceva”, spune Nicușor.
Probele din restaurante i-au plăcut cel mai mult
Cu emoțiile aferente unei competiții, Nicușor a pășit în bucătăria MasterChef, unde și-a luat în primire propriul banc de lucru și unde a descoperit cămara cu sute de ingrediente de care, din păcate, nu are parte și acasă.
Despre proba care l-a speriat cel mai mult, aproape crezând că nu va putea trece de ea, Nicușor povestește: „A fost o probă în cadrul căreia a venit un maestru bucătar specializat pe deserturi. A trebuit să reproducem ce a făcut ea, dar am avut noroc că puteam și reinterpreta preparatul ei. Asta cred că a fost o etapă care m-a speriat puțin. Emoții am avut la toate probele, dar mă concentram, îmi dădeam tot interesul și rezultatele erau bune, în cele din urmă”.
De cealaltă parte, Nicușor spune că probele sale preferate au fost cele desfășurate în bucătăriile profesioniste din restaurante, dotate cu aparatură de ultimă generație.
„M-am simțit bine la proba din restaurant, cea care s-a difuzat în ultima ediție. Mi-a plăcut să iau comenzile de la masă, să trebuiască să răspund rapid la fiecare sarcină, să fiu mereu în priză”, spune tânărul.
Îi așteaptă la nuntă pe cei trei chef-i
La finele lunii iulie, Nicușor va renunța la burlăcie, iar la cel mai important eveniment din viața sa i-ar plăcea să-i aibă alături pe cei trei jurați de la MasterChef și pe câțiva dintre foștii colegi din concurs.
„Pe parcursul competiției i-am apreciat pe Alex, Traian, Rareș, Gina, Ionuț. Cât despre chef-i, numai de bine. Nu m-am simțit neîndreptățit, nici favorizat la vreuna dintre probe de către ei. Abia în finală am aflat că am fost preferatul chef-ului Cătălin Scărlătescu, dar pe parcurs n-am simțit acest lucru, toți au fost foarte corecți, echilibrați și foarte de gașcă”, afirmă Nicușor.
Prima mâncare gătită a fost tochitură cu mămăliguță
Nicușor ne-a povestit că s-a apucat de gătit ajutându-și mama în bucătărie, iar primul fel de mâncare pe care l-a preparat singur a fost o tochitură cu mămăliguță, pe când avea 16 ani. Gustul bun al preparatului, dublat de laudele și aprecierile familiei, l-au încurajat pe adolescentul de atunci să continue să gătească. Nicușor ne-a spus că nu se inspiră din cărți de specialitate, manuale de gătit sau de pe internet, însă cum gătitul are nevoie de plăcerea de a încerca și de bucuria de a descoperi noi gusturi, lui Nicușor nu i-a fost greu să-și dezvolte talentul, chiar și fără ajutor.
„Urmăresc doar câteva emisiuni culinare difuzate la Paprika TV. În rest, mă ghidez după instinct, după impulsuri, după simț. Dacă am ingredientele în față, mă gândesc cum le-aș putea combina și aleg una dintre variantele ce-mi trec prin minte. Chiar eram arătat cu degetul în emisiune că aș mai fi gătit, ceea ce nu este adevărat. Așa am simțit să fac eu preparatele și rezultatul a fost, din fericire, unul bun”, ne-a spus suceveanul.
Mândru de reușita fiului său, tatăl lui Nicușor, Costel Coroamă, ne-a povestit că nu de puține ori fiul lui l-a surprins cu preparate deosebite.
„De multe ori ne spunea să mergem noi la stână, pentru ca el să rămână acasă, să ne gătească. Ne aștepta cu câte un preparat cu care bineînțeles că ne impresiona. I-a plăcut dintotdeauna să orneze farfuriile, să le dichisească, și uite că i-a prins bine acest lucru la emisiune. Noi nu puneam preț foarte mare pe aspectul mâncării, ci mai curând pe gust, și desigur că ne uluia”, ne-a spus Costel Coroamă.
Visul tânărului e să aibă o cabană unde să fie bucătar
Pe viitor, Nicușor vrea să vină în întâmpinarea pasionaților de gastronomie cu rețete delicioase, inedite și sănătoase, iar o pensiune în zona Vicovului, care să se diferențieze prin finețea preparatelor oferite, este poate cel mai mare vis al său.
„Deși MasterChef e cea mai bună școală de gastronomie, pe viitor vreau să urmez niște cursuri de specialitate pentru a putea lucra în domeniu. Visul meu e să am o pensiune, cu un meniu pe placul meu, cu produse din zona noastră, miel, rață, dar gătite altfel, mai fin. Într-o lună și jumătate, cât a durat concursul, am acumulat multe cunoștințe și vreau să le valorific”, ne-a spus Nicușor.
Totodată, el a mai relatat că de când s-a întors în Suceava, nu puțini sunt cei care îl recunosc, îl abordează și îl felicită pentru reușita sa.
”E meritul lui că a avut curaj și voință să încerce”
Părinții lui Nicușor au stat cu sufletul la gură pe tot parcursul emisiunii, cu speranța că Nicușor va face față cu brio fiecărei provocări lansate de cei trei chef-i.
„Nu aveam somn până când nu ne suna Nicușor să ne spună dacă a trecut cu bine proba. Emoțiile cele mai mari le-am avut la preselecție, când nouă ni se părea că e crudă carnea pe care urma să o prezinte juraților, noi fiind obișnuiți cu fripturile foarte bine făcute. E meritul lui că a avut curaj și voință să încerce. Ne creștea inima când vedeam că e apreciat pentru preparate care aveau ingrediente de care nici măcar nu auzise în viața lui. Suntem mândri de el”, ne-a spus Costel Coroamă, tatăl lui Nicușor.
Tensiunile concursului
Disciplina și spiritul de echipă le-au fost de câteva ori încercate concurenților de la MasterChef, tensiunea competiției, orgoliile personale și chiar invidia generând câteva conflicte între câțiva competitori și Nicușor.
„Într-adevăr, nu au lipsit certurile. Sunt momente de tensiune, presiunea este foarte mare, te abții o zi, două, dar răbufnești în final. Le-am explicat rapid unora cum stă treaba”, a mai povestit Nicușor.