Perseverență

Niculai Barbă revine pe forumul Inspectoratului Școlar



Fostul inspector școlar general Niculai Barbă intenționează să revină pe forumul Inspectoratului Școlar și să reia discuțiile legate de titularizările ilegale din învățământul sucevean. „Am constatat că s-a așezat praful și au apărut păianjeni pe dosarele privind titularizările ilegale pe care le-am lăsat eu la IȘJ, motiv pentru care vreau să revin pe forum”, a spus Niculai Barbă. Acesta a mai declarat că în ultima lună a primit peste zece sesizări, telefonice sau prin poșta electronică, prin care i se aduceau la cunoștință ilegalități legate de mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar sucevean. În consecință, Niculai Barbă s-a hotărât să facă publice pe pagina de forum a IȘJ toate cazurile de ilegalități ce i s-au adus la cunoștință. „Nu revin pe forum ca și moderator, însă voi fi prezent ca și utilizator și voi semnala acolo toate neregulile, și-mi voi asuma răspunderea pentru cele semnalate”, a mai precizat fostul adjunct al Inspectoratului Școlar Suceava. Barbă a mai ținut să precizeze că a prezentat intențiile sale și celui care l-a înlocuit în funcția de inspector școlar general adjunct, Daniel Hrenciuc, căruia i-a solicitat ajutorul pentru reconstituirea probelor și demonstrarea ilegalităților. Reamintim faptul că Niculai Barbă este cel care a pus bazele paginii de Internet a Inspectoratului Școlar și cel care a „lansat” forumul de discuții, forum pe care pentru o perioadă de timp l-a și moderat. IȘJ Suceava este primul inspectorat din țară care are un forum de discuții pe probleme de învățământ preuniversitar.



Recomandări

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă
Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

Peste 140 de elevi defavorizați și părinții acestora vor beneficia de sprijin printr-un proiect al Inspectoratului Școlar Suceava

Șeful IȘJ Suceava: „Ministerul Educației ar trebui să aibă doi reprezentanți, unul pentru preuniversitar, celălalt pentru universitar”