Niculai Barbă califică drept penibile atacurile deputatului PSD Șoldan la adresa lui Gheorghe Flutur

Vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă
Vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, liberalul Niculai Barbă, consideră că prin atacul de marți la adresa șefului administrației județene, Gheorghe Flutur, deputatul PSD Gheorghe Șoldan arată că a început deja campania electorală. După ce Gheorghe Șoldan a spus că Gheorghe Flutur se laudă cu realizările altora, Niculai Barbă a precizat că prin astfel de atacuri deputatul PSD pică în penibil. „Mă gândesc la acea vorbă, pe care am auzit-o la noi în Bucovina, cu câinii care latră la tren. Știe o țară întreagă, după cum știu și liderii partidului dumneavoastră, cât a susținut Gheorghe Flutur programele de dezvoltare ale României și ale județului Suceava. A fost unul dintre susținătorii Programului Anghel Saligny și a avut numeroase întâlniri cu primarii pentru a-i încuraja sa facă proiecte, tot timpul subliniind eforturile primarilor. Repet, ale primarilor”, a spus Barbă.
El a adăugat că o țară întreagă știe că Gheorghe Flutur a fost cel care, practic, a deblocat realizarea Autostrăzii Moldovei, A7, Pașcani-Suceava-Siret, proiectul inițial fiind doar până la Pașcani, iar recent a fost întocmit și acordul de mediu pentru această investiție. „Da, domnule Șoldan, și în toate acestea regăsim implicarea nemijlocită a domnului Gheorghe Flutur. A prevăzut cu mâna lui, aș putea spune, în programul de Guvernare PNL-PSD tronsonul de autostradă «uitat», iar apoi, prin demersurile care au putut fi făcute, iată că este asigurată finanțare prin fonduri europene”, a arătat vicepreședintele CJ Suceava, el adăugând că „am fost și eu de foarte tânăr în politică, și mă întrebam cine oare vă face aceste texte de atac, căci nu par a vă aduce voturile populației. Am convingerea că populația județului Suceava nu va da voturile cuiva doar pentru niște poze pe care le face în birouri cu lideri de la Centru”.
Niculai Barbă a continuat, spunând că și la centura orașului Gura Humorului, care este pe un drum național atribut ministrului PSD al Transporturilor, președintele CJ Suceava a fost cel care a avut inițiativa ca instituția pe care o conduce să întocmească documentația necesară începerii investiției, în momentul de față se așteaptă Hotărârea de Guvern cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru a se scoate la licitație. Niculai Barbă a mai spus că și la cazinoul de la Vatra Dornei, Gheorghe Flutur s-a implicat din momentul când acest edificiu era mai aproape de o ruină, fiind mereu aproape de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pentru finalizarea lucrărilor. Barbă a spus că și pentru dezvoltarea Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava Gheorghe Flutur a avut o contribuție esențială, în condițiile în care din 2016 și până în prezent numărul pasagerilor a crescut de 17 ori.
În final, el i-a transmis lui Gheorghe Șoldan că toate acuzațiile la adresa lui Gheorghe Flutur au fost penibile. „Considerați, mă tem, că astfel de atacuri o să vă aducă voturi? Vă considerați a fi, astfel, cumva, «salvatorul» Sucevei? Eu cred că oamenii nu pot fi derutați cu declarații demagogice și că rezolvarea problemelor județului nu ține jocul hazardului. Pentru oameni cred că e bine să vorbească faptele pe care le faci, nu zâmbetul sau strângerile de mână din poze. Apropo, domnule Șoldan, mâine se mai semnează la București un contract pentru județul Suceava. Pregătit? Cu tot ce trebuie?”, a încheiat Niculai Barbă.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a anunțat că a fost găsită soluția prin care se vor angaja șoferi pentru transportul public din zona metropolitană Suceava

AnimaWings a început operarea de zboruri din Suceava spre București. Gheorghe Șoldan: ”Lucrăm pe mai multe planuri pentru dezvoltarea aeroportului”

AnimaWings a început operarea de zboruri din Suceava spre București. Gheorghe Șoldan: !Lucrăm pe mai multe planuri pentru dezvoltarea aeroportului”
AnimaWings a început operarea de zboruri din Suceava spre București. Gheorghe Șoldan: !Lucrăm pe mai multe planuri pentru dezvoltarea aeroportului”

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Primăria Iacobeni a primit, cu sprijinul președintelui CJ, Gheorghe Șoldan, un microbuz electric pentru transportul elevilor

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița