Niculai Barbă a promovat la Primăria Suceava demersurile de înființare a Organizației de Management al Destinației Bucovina

Vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, a promovat înființarea a OMD Bucovina
Vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, a promovat înființarea a OMD Bucovina

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a participat, vineri, la Primăria Suceava la o întâlnire în care a prezentat inițiativa administrației județene privind înființarea Organizației de Management al Destinației Bucovina. Niculai Barbă a arătat că deliberativul județean a adoptat deja, în ședința de joi, un proiect de hotărâre privind întreprinderea demersurilor necesare participării CJ Suceava ca membru fondator al Organizației de Management al Destinației Bucovina. Barbă a spus că această asociere la nivel județean va fi de tip parteneriat public-privat și are în vedere inclusiv atragerea de fonduri, europene și naționale, pentru promovarea Bucovinei și realizarea de strategii pentru dezvoltarea turismului. El a explicat că prin înființarea Organizației de Management al Destinației Bucovina, se urmărește coalizarea tuturor organizațiilor și factorilor interesați pentru dezvoltarea, valorificarea potențialului turistic și coordonarea destinației turistice cu scopul de a realiza și implementa politica de dezvoltare turistică a destinației, inclusiv politica de marketing.
Niculai Barbă a adăugat că preocupările constante ale Consiliului Județean Suceava în domeniul dezvoltării economice a județului duc la canalizarea atenției către principalele domenii de activitate în care județul Suceava excelează și că, fără îndoială, domeniul turismului este unul dintre ele. Vicepreședintele CJ Suceava a subliniat faptul că destinația turistică Bucovina este una de top la nivel național, atât la capitolul infrastructurii turistice specifice, cât și la circulația turistică înregistrată.
Niculai Barbă a mai spus că înființarea Organizației de Management al Destinației Turistice Bucovina va permite realizarea activităților de planificare strategică și dezvoltare durabilă a turismului, cu implicații directe în creșterea circulației turistice, a volumului de încasări din turism atât la nivel local, regional, cât și național.

Recomandări

Vizitatorii standului județului Suceava de la Târgul de Turism al României primesc pașaportul turistic al Bucovinei

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Autostrada A7 va impulsiona puternic turismul din Suceava, cu aproape 700.000 de turiști români anual până în 2030