Niculae: Sper ca „spionul” lui Feyenoord să-și fi făcut o impresie greșită



Atacantul Daniel Niculae a declarat, luni, că speră ca „spionul” grupării Feyenoord Rotterdam, adversara Rapidului din primul tur al Cupei UEFA, să-și fi făcut o impresie greșită despre formația antrenată de Răzvan Lucescu, în urma partidei din etapa a V-a Diviziei A, cu Oțelul, scor 3-3.
„Sper să le facem o surpriză, ei au prima șansă, dar până la urmă trebuie o scoatem la capăt”, a spus Niculae.
La meciul de la Galați a asistat și un reprezentant al grupării Feyenoord, adversara Rapidului din primul tur al Cupei UEFA. Meciul tur cu Feyenoord va avea loc, joi, de la ora 20.00, la Rotterdam.
„La Galați am avut 20-30 de minute foarte bune, însă inexplicabil am fost egalați la trei. Trebuie să ne revenim, chiar dacă în sufletul nostru doar noi știm ce-i, pentru că joi avem iar meci, apoi duminică alt meci. Cu toții ne-am dori un rezultat bun la Rotterdam și implicit o calificare”, a mai spus Niculae.
Atacantul giuleștean a afirmat că suporterii Rapidului nu sunt doar de conjunctură. „Suporterii Rapidului nu sunt alături de noi doar când câștigăm mai mult și când pierdem mai puțin, sunt tot timpul și le mulțumim. Din păcate noi n-am prea reușit să-i mulțumim prin rezultatele din ultima perioadă dar începând de joi, unde sperăm să facem un meci mult mai bun, să înceapă revirimentul”, a completat Niculae.
Întrebat despre incidentele de la finalul partidei cu Oțelul, Niculae a răspuns: „Într-un fel au și suporterii dreptate. S-a vorbit destul de civilizat nu prea s-au folosit injurii. Mai rău a fost cu suporterii gazdelor care ne-au spart un geam de la autocar”.
Jucătorii Daniel Niculae, Marius Constantin și Vasile Maftei, împreună cu membri ai Ligii Suporterilor Rapidiști, au fost prezenți, luni, la Liceul teoretic „Marin Preda” și la Liceul 11 (Material Rulant), unde au împărțit materiale promoționale elevilor și echipamente de joc.