Niculae Bădălău a fost amendat cu suma de 5.000 de lei pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și i-a fost anulat permisul de port armă, el având dreptul să solicite din nou acest drept abia peste cinci ani, au precizat, surse apropiate anchetei, informează MEDIAFAX.
Senatorul PSD Niculae Bădălău a rămas fără permisul de port armă pentru o perioadă de 5 ani și a fost amendat cu 5.000 de lei, au precizat surse judiciare. După 5 ani, el poate solicita din nou acest drept.
Potrivit acelorași surse, Niculae Bădălău a încălcat regimul armelor și munițiilor, adică articolul 129, punctul 11 din Legea nr. 295 /2004: „Titularul dreptului de deținere a armelor letale are obligația să păstreze armele și munițiile înscrise în permisul de armă, asigurate astfel încât să nu permită accesul la ele al persoanelor neautorizate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a legii”. (…) În cazul in care arma a fost pierdută sau furată din motive imputabile posesorului, măsura anulării dreptului vine cu o interdicție de autorizare ulterioară pentru o perioadă de 5 (cinci) ani. Anularea dreptului este prevăzută de art. 45, alin. 1, lit. d) si este sancționată de art. 129, punctul 52, raportat la art. 130, alin. 1, lit. e) cu amendă în cuantum cuprins între 5.001 si 10.000 lei.
Arma care i-a fost furată lui Niculae Bădălău din locuința sa este în atenția polițiștilor din toată țara pentru a putea fi găsită, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei, care mai subliniază că echipajele de poliție se întorc la casa senatorului pentru noi cercetări. Acesta nu ar fi respectat condițiile legale de păstrare a armei.
Arma care i-a fost furată senatorului PSD Niculae Bădălău este căutată de polițiștii din toată țara, aceasta fiind implementată în sistem, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Până în prezent, au fost audiate mai multe persoane, iar audierile continuă și în cursul zilei de duminică.
Potrivit acelorași surse, polițiștii din Giurgiu se întorc la locuința lui Bădălău pentru a continua cercetările.
Locuința din Giurgiu a senatorului Niculae Bădălău a fost spartă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de hoți.
”A fost spartă locuința mea. Nu pot să dau mai multe detalii acum, este Poliția aici. Eram toți acasă, dormeam. Nu i-am prins. Au furat”, a declarat senatorul.
Pe de altă parte, Bădălău a spus că nu ținea bani în casă.
Locuința senatorului Niculae Bădălău se află în localitatea Bolintin Vale, județul Giurgiu.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Emanuela Iona Sârbu, a declarat, că sesizarea în privința spargerii locuinței a venit sâmbătă la ora 9.17 și a fost făcută de către o femeie din orașul Bolintin Vale.
”Aceasta a sesizat că în noaptea de 2 spre 3 noiembrie, persoane necunoscute au pătruns într-o locuință de unde au sustras mai multe bunuri. În cauză se efectuează cercetarea la fața locului în vederea identificării autorilor”, a spus Emanuela Iona Sârbu.
Potrivit unor surse, hoții au furat din locuință bijuterii și alte bunuri.