Antrenorul italian al echipei Universitatea Craiova, Nicolo Napoli, a declarat că este satisfăcut de modul în care s-au pregătit jucătorii săi în cantonamentul de 18 zile efectuat în Turcia.
„Sunt mulțumit de acest cantonament. Le-am spus băieților că sunt mulțumit de cum s-au pregătit în stagiu. Acum aș spune cu un plus pentru partida contra croaților. A fost bine, am avut ritm, ne-am creat patru, cinci ocazii de gol. Sunt foarte încântat de evoluția jucătorilor”, a spus Nicolo Napoli.
Tehnicianul italian a explicat lipsa eficacității atacului echipei sale prin lipsa lui Ciprian Tănasă și Michael Baird. „Chiar dacă au fost doar meciuri de pregătire, este important să marcăm. Însă, știți bine că am jucat de-a lungul acestei perioade fără atacanții noștri, Tănasă și Baird, care sunt accidentați. Ne-am creat ocazii și puteam să marcăm. O să vină și golurile. Avem speranțe că până va începe returul se va înlătura și acest minus al formației”, a mai spus Napoli.
Nicolo Napoli este încrezător că sezonul de primăvară va fi unul reușit pentru Universitatea Craiova. „Trebuie să fim realiști, e foarte greu să terminăm pe primele patru locuri, cum spuneți că s-a întâmplat după pregătirea făcută de mine în mandatul anterior. Acum pentru noi este important să creștem de la meci la meci. Se știe foarte bine că avem o echipă foarte tânără, trebuie să mergem încet. Trebuie să o luăm pas cu pas și vom face un retur bun”, a concluzionat Napoli.
Jucătorii craioveni vor reveni miercuri la antrenamente. Până atunci Napoli a plecat împreună cu Urbano Lega în Italia, iar antrenorul cu portarii Ștefan Crișan în Germania.






