Nicoleta Luciu dă detalii din culisele operației de mărire a sânilor la care a apelat recent, iar Sonique dezvăluie cum și-a schimbat stilul de viață după ce a fost diagnosticată cu cancer, sâmbătă, de la ora 10.00, în prima ediție din acest sezon al emisiunii „Ce se întâmplă, doctore?”, la Pro TV.
Potrivit unui comunicat al postului TV, chirurgii esteticieni invitați în emisiune încearcă să lămurească un aspect controversat: care este prețul corect al implanturilor mamare de calitate, având în vedere că mii de femei din întreaga lume au primit proteze ieftine care le pun sănătatea în pericol.
În aceeași ediție a emisiunii, cântăreața Sonique, diagnosticată în 2009 cu cancer la sân, vorbește despre regimul alimentar adoptat în urma intervenției chirurgicale și a chimioterapiei. Sonique povestește, printre altele, că la micul dejun consumă zilnic un kilogram de fructe de pădure și că alimentația ei este bogată în antioxidanți.
Este o vorbă care spune că baba suferă la frumusețe, dar ea se aplică în cazul multor femei, pantofii cu tocuri înalte fiind un exemplu elocvent. Purtați timp îndelungat, pantofii cu toc înalt cresc riscul de fracturi și de formare a monturilor și provoacă dureri de spate. Pentru că un trup frumos este, în primul rând, unul sănătos, amatoarele de tocuri înalte află în prima ediție din acest sezon al emisiunii „Ce se întâmplă, doctore?” câteva exerciții fizice extrem de eficiente.
„În noul sezon al emisiunii începem deja să ne reinventăm pentru un an în care trebuie să arătăm și să ne simțim fabulos”, dezvăluie prezentatoarea emisiunii, Oana Cuzino. „În fiecare ediție trecem în revistă toate gesturile de zi cu zi dedicate unei vieți sănătoase, de la cele simple, care constituie un ritual firesc al îngrijirii și înfrumusețării, până la cele mai sofisticate și noi metode de dobândire a siluetei dorite și, mai ales, a sănătății”, a mai declarat ea.