Nicoleta Luciu, interpreta Sorayei din telenovela „Iubire și onoare”, ce se difuzează de luni până joi de la ora 20.30, pe postul Acasă, se menține în formă cu mult sport: merge la sală, practică Kangoo Jumps și se plimbă cu rolele în parc, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
De când a descoperit pasiunea pentru Kangoo Jumps, Nicoleta nu ezită să încalțe ghetele specifice acestui sport ori de câte ori are ocazia.
„Când era cald mergeam săptămânal în parc, dar de când s-a făcut mai frig exersez pe balcon de 3-4 ori pe săptămână câte 20 de minute. Îmi place foarte mult să fac Kangoo Jumps. Mi se pare ușor, la îndemână și arzi foarte mule calorii. De asemenea, amortizează impactul cu solul și protejează articulațiile și încheieturile. Prefer mișcarea în aer liber și profit de vremea frumoasă de câte ori am posibilitatea”, spune Nicoleta Luciu.
Pentru rolul Sorayei din „Iubire și onoare”, Nicoleta Luciu face mișcare chiar pe platourile de filmare din Buftea. „Îmi place să mă plimb și cu rolele, am învățat acum 7-8 ani. Mă plimb pe aleile din Buftea atunci când am pauză între secvențe. În ultimul timp am început să fac mai mult sport pentru că îmi dă o stare de bine, dar și un tonus bun. Atunci când sunt în parc și fac Kangoo, copiii sunt primii care vin entuziasmați la mine și le spun mamelor că vor și ei”, povestește vedeta Acasă.
Fanii Nicoletei Luciu pot vedea pe site-ul www.nicoletaluciu.ro un material video realizat în timpul unui antrenament sportiv cu rolele și Kango Jumps în parc.
Telespectatorii o pot urmări pe Nicoleta Luciu în telenovela „Iubire și onoare”, care se difuzeaza de luni până joi, de la ora 20.30, pe postul Acasă, unde o interpretează pe Soraya, a doua soție a lui Aziz (Augustin Viziru), un șeic foarte bogat.