Nicoleta Luciu, care este însărcinată în patru luni, a declarat într-un interviu postat pe site-ul acasatv.ro că va naște în București, iar dacă va avea o fetiță, aceasta se va numi cel mai probabil Kim.
Nicoleta Luciu se pregătește să devină mămică pentru a doua oară, vedeta postului Acasă fiind însărcinată în patru luni
Interpreta Sorayei din „Iubire și onoare” a declarat într-un interviu postat pe site-ul acasatv.ro că se află într-o perioadă foarte fericită din viața ei.
Ea spune că va naște prin cezariană, la fel ca atunci când l-a născut și pe băiețelul ei, Zsolt Jr. „Am ales să nasc astfel pentru că mi-e frică de durere”, a spus Nicoleta Luciu, precizând că va naște în București.
Totodată, Nicoleta Luciu a spus că are deja un nume pregătit în cazul în care va naște o fetiță. „Dacă va fi fetiță, probabil se va numi Kim, iar dacă va fi băiețel… încă ne mai gândim”, a spus Nicoleta Luciu.
Vedeta a mai spus că bebelușul nu va împărți camera cu Zsolt Jr. „Fiecare va avea camera lui, cel puțin până când bebelușul o să mai crească”, a explicat Nicoleta Luciu.
Ea a mai spus că nu s-a apucat să îi cumpere lucruri bebelușului. „Încă n-am cumpărat, mai ales că am și foarte multe accesorii și lucrușoare rămase de la Zsolt, dar cât de curând o să-mi achiziționez câteva cărți noi pentru viitoarele mămici”, a mai spus Nicoleta Luciu.
Își dorește patru copii
Pe de altă parte, Nicoleta Luciu a declarat în ediția de luni a emisiunii „Happy Hour” de la Pro TV că este hotărâtă să facă patru copii, potrivit site-ului protv.ro.
Vedeta, care va deveni din nou mămică la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, a mărturisit la „Happy Hour” că deja s-a îngrășat cu 10 kilograme, dar că își dorește să nu mai depășească recordul de atins de ea la prima sarcină, când a luat în greutate 45 de kilograme.
De asemenea, ea a sfătuit mămicile să nu țină imediat după naștere o dietă strictă cum a ținut ea, întrucât a avut mari probleme de sănătate. „Erau zile în care consumam numai 3-4 litri de ceai, dar nu e bine, că am slăbit brusc, eram la un pas să fac hepatită și nu sfătuiesc pe absolut nimeni să țină această dietă”, a mai spus Nicoleta.
Ea a mai spus că sfătuiește mămicile să aibă răbdare și să slăbească în nouă luni de zile, pentru că oricum copilul îți ocupă foarte mult timp și te ajută să dai jos kilogramele în plus.
Nicoleta Luciu l-a născut pe primul ei copil, Zolt Jr., în septembrie 2008. Vedeta postului Acasă are o relație de mai mulți ani cu iubitul ei, Zsolt Csergo.