Actrița Nicoleta Luciu, viitoare mămică de tripleți, a trecut ieri dimineață printr-o schimbare de look spectaculoasă, pe care o dorea de multă vreme – și-a tuns părul mult mai scurt decât l-a avut vreodată, informează postul Acasă.
Nicoleta Luciu a hotărât că o tunsoare scurtă este binevenită în acest moment, dat fiind faptul că este însărcinată, iar vara se anunță a fi una foarte călduroasă.
„M-am tuns mai scurt pentru că mi-era foarte greu să mă mai descurc cu părul lung, mai ales acum, în timpul sarcinii cu tripleți, când trebuie să stau numai în pat. Părul scurt e mai ușor de coafat și de întreținut decât unul lung, mai ales că voi prinde lunile de vară însărcinată”, spune vedeta Acasă.
Nicoleta Luciu s-a lăsat pe mâinile hair-stylist-ului Adi Perjovski și mărturisește că este foarte mulțumită de rezultat.
„Abia așteptam schimbarea de look! Am tăiat două treimi din lungimea părului. M-aș fi tuns periuță, dar până la urmă am decis să-l tund atât încât să-l pot prinde într-o coadă. Abia aștept să mă vadă Zsolt, de altfel sunt tare curioasă cum o să reacționeze și cel mic, mai ales că lui îi plăcea să mă mângâie pe păr atunci când mă pieptănam. O singură dată am avut părul scurt, la vârsta de 3 ani, și de atunci l-am avut numai, numai lung. Cel mai mult, părul meu a atins o lungime de 87 cm, dimensiune la care ajunsese până azi dimineață, înainte să mă tund”.
Actrița a acordat întotdeauna o atenție deosebită stilului de viață sănătos, aspectului fizic și îngrijirii părului. „Îmi întrețin părul cu o mască naturală pe care o fac o dată la două săptămâni, din ulei de ricin, ulei de măsline și vitaminele A și E uleioase. Îmi înfășor părul într-un prosop și țin masca în timpul nopții până a doua zi dimineața. Părul rămâne foarte mătăsos și ușor de pieptănat. În general îmi place să-mi țin părul prins și doar atunci când ies cu Zsolt în oraș sau merg la evenimente îl las desprins”, spune Nicoleta Luciu.