Nicoleta Bogoș, „profesoara faptelor bune”, printre cei zece finaliști ai campaniei „Omul anului 2025”

Nicoleta Bogoș, „profesoara faptelor bune”, din Câmpulung Moldovenesc, se află printre cei zece finaliști ai campaniei „Omul anului 2025”, un proiect al TVR, ajuns la a VI-a ediție.

Bucovineanca, cunoscută și apreciată pentru activitățile sale umanitare, este managerul Bibliotecii Municipale „George Bodea” din Câmpulung Moldovenesc, președinta Asociației „Licuricii Fericiți” și învățătoare la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”.

Dăscălița din Câmpulung Moldovenesc este laureată a Galei „Top 10 Suceveni”, ediția 2019, eveniment organizat de „Monitorul de Suceava”. Împreună cu voluntarii câmpulungeni, Nicoleta Bogoș ajută bătrânii vulnerabili „bunicii de împrumut”, le oferă o masă caldă și alimente necesare pentru câteva zile. Nici copiii nu sunt uitați de „Licurici”, copii bolnavi, abandonați, singuri, fără resurse, unii fără speranțe.

După ce a aflat că se află printre finaliștii campaniei „Omul anului 2025”, chiar pe 1 Decembrie, de Ziua României, Nicoleta Bogoș a transmis următorul mesaj: „În seara aceasta am trăit cele mai puternice emoții din ultimul lung timp pentru că voturile voastre m-au trimis în Gala Omul Anului 2025. Emoții pentru întreaga mea comunitate, emoții pentru voi, toți cei care faceți parte, într-un fel sau altul, din viața mea și credeți în mine. Sunt onorată și copleșită! Vă mulțumesc! Ați votat pentru fiecare copil flămând, pentru fiecare bătrân singur, pentru fiecare familie care a primit o nouă casă, pentru fiecare bolnav căruia i-am oferit o nouă șansă la viață!”.

Dacă doriți ca Nicoleta Bogoș să obțină trofeul „Omul anului 2025”, puteți să o votați pe https://woobox.com/d2d246 , în următoarele două săptămâni, până pe 15 decembrie 2025.

„Nu este despre titlu și onoruri. Fiecare vot al dumneavoastră este pentru puterea unei comunități mici de a face lucruri mari. Sunt, deja, câștigătoare, pentru că vă am”, a mai transmis „profesoara faptelor bune”, din Câmpulung Moldovenesc.

  • „Nu doare să fii bun, ba din contră”

Nicoleta Bogoș mai susține că „Nu doare să fii bun, ba din contră. Bunătatea și dragostea și pentru frunzele care cad toamna sunt valori esențiale, și ceea ce ar trebui să învățăm este că de fapt am uitat sau poate în anumite momente dăm prea puțină importanță faptului că dacă suntem sănătoși suntem atât de bogați în suflet și în minte încât nu ne rămâne decât să învățăm să scoatem bogăția aceasta la iveală și să ne folosim de ea. Dacă ajungi să fii înconjurat de recunoștință, de zâmbete sincere, dacă din 1.000 de copii ai salvat un copil, dacă ai fost alături de un om în ultimele luni de viață, dacă intri pe poarta spitalului și te întâmpină un manager cu zâmbetul pe buze, deja ești cel mai norocos om de pe pământ, și eu sunt”.

Nicoleta Bogoș, „profesoara faptelor bune”, printre cei zece finaliști ai campaniei „Omul anului 2025”
Nicoleta Bogoș, „profesoara faptelor bune”, printre cei zece finaliști ai campaniei „Omul anului 2025”
Nicoleta Bogoș, „profesoara faptelor bune”, printre cei zece finaliști ai campaniei „Omul anului 2025”
Nicoleta Bogoș, „profesoara faptelor bune”, printre cei zece finaliști ai campaniei „Omul anului 2025”

Recomandări

Evenimentul „Arta de a dărui”, ediția a V-a, cu tema „O poveste de OM”, la Teatrul „Matei Vișniec”

Evenimentul „Arta de a dărui”, ediția a V-a, cu tema „O poveste de OM”, la Teatrul „Matei Vișniec”
Evenimentul „Arta de a dărui”, ediția a V-a, cu tema „O poveste de OM”, la Teatrul „Matei Vișniec”