Cântăreața Nicole Scherzinger, solista grupului Pussycat Dolls, și actrița Betty White vor juca alături de Will Smith în cel de-al treilea film din franciza „Bărbații în negru/ Men In Black”, potrivit unor surse de la Hollywood, citate de accesshollywood.com.
„Voi merge la New York pentru a repeta rolul dintr-unul dintre primele filme în care voi juca. Nu-mi vine să cred că voi juca în «Men In Black 3»”, a declarat cântăreața Nicole Scherzinger, prezentă la un eveniment de caritate organizat în Los Angeles.
Potrivit site-ului E! Online, venerabila actriță Betty White va juca și ea în acest lungmetraj.
Contactată de reporterii revistei Access Hollywood, actrița americană, în vârstă de 88 de ani, a preferat să declare: „Ei bine, nu știu de unde a apărut acest zvon. Nu există nicio dovadă”.
Will Smith și Tommy Lee Jones vor interpreta din nou rolurile Agent Jay și Agent Kay, iar actorul Josh Brolin a anunțat recent că s-a alăturat distribuției acestui film, urmând să interpreteze o versiune mai tânără a personajului jucat de Jones.
Filmul „Men In Black 3” va fi regizat de Barry Sonnenfeld, pe baza unui scenariu scris de David Keopp, și va fi lansat de studiourile Sony Pictures pe 25 mai 2012.
Primele două filme din serie au avut încasări totale de 1,03 miliarde de dolari pe plan mondial, potrivit boxofficemojo.com.