Nicole Scherzinger, din nou singură, după cinci ani de relație



Pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton și cântăreața Nicole Scherzinger s-au despărțit, după o relație de cinci ani ce a mai fost marcată în 2011 de o despărțire de două luni.
„Nicole este foarte afectată, e devastată total”, a declarat o sursă din anturajul celor doi, informația privind despărțirea fiind confirmată de un purtător de cuvânt al cântăreței, informează Daily Mail.
Potrivit Daily Mail, Hamilton și Scherzinger s-au despărțit din cauza programelor lor extrem de încărcate.
Despărțirea celor doi vine la doar câteva săptămâni după ce pilotul în vârstă de 28 de ani a vorbit despre viitorul său alături de Nicole (34 de ani). „Suntem împreună de cinci ani, ceea ce este important. Sper că în viitorul apropiat ne vom căsători. Poate înainte de a ajunge la șase ani de relație”, a spus Hamilton.
Lewis Hamilton și Nicole Scherzinger erau împreună din noiembrie 2007, iar cântăreața a fost alături de pilot la numeroase curse de Formula 1.